VALCEA – Masuri pentru un Paște sigur

0
151

Premergător Sărbătorilor de Paşti, angajaţii Inspectoratului pentru
Situaţii de Urgenţă (ISU) „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au desfășurat
o serie de controale și recunoașteri la unităţile de cult de pe raza judeţului.
S-au avut în vedere, verificarea căilor de acces, funcționarea instalațiilor
de stingere, stingătoarelor existente în obiective, cunoștințele persoanelor care
vor desfășura activități în incinta lăcașelor de cult.
Pe parcursul Slujbei de Înviere, cadrele inspectoratului vor asigura măsurile de
apărare împotriva incendiilor la bisericile cu afluenţă mare de persoane, iar la
Arhiepiscopia Râmnicului, Catedrala “Înălţarea Domnului” – Ostroveni și Catedrala
Adormirea Maicii Domnului Drăgășani va fi prezent şi câte un echipaj de stingere cu
autospecială.
Un rol deosebit de important, în evitarea evenimentelor nedorite, îl au cetăţenii,
deoarece aceştia trebuie să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor specifice
acestei perioade.
 Accesul persoanelor în incinta lăcaşurilor de cult se va face în limita
stabilită de legislația în vigoare;
 Pe timpul slujbelor religioase uşile de acces/evacuare vor fi menţinute în
poziţie deschisă;
 Utilizarea lumânărilor aprinse în lăcaşul de cult se va face cu atenţie, la
distanţă de siguranţă față de persoanele din jur, evitând contactul cu
hainele sau părul acestora;
 Parcarea autoturismelor personale în apropierea bisericilor /mânăstirilor se
va realiza astfel încât să nu se blocheze hidranţii de incendiu sau
intervenţia echipajelor serviciilor de urgenţă;
 Transportul la domiciliu al lumânărilor aprinse, „lumina sfântă”, se va
realiza numai cu ajutorul unor protecţii speciale, realizate din materiale
incombustibile;
 Se va evita transportul lumânărilor aprinse în mijloacele de transport public
sau personal;
 Amplasarea lumânărilor şi candelelor în încăperi se va face cu ajutorul
unor suporţi care nu se pot aprinde şi la distanţă de perdele, draperii,
ornamente sau alte obiecte şi materiale combustibile;
 Nu lăsaţi mijloacele de prepararea hranei în funcţiune fără a fi
supravegheate (aragazuri, sobe, etc.).
Dorim ca zilele libere să fie însorite şi să vă prilejuiască ieşiri în mijlocul
naturii, excursii în care este bine să respectaţi următoarele reguli generale:
 Nu faceţi focul în apropierea pădurii sau alte zone, cu potențial de
generare a incendiilor ;

 Nu lăsaţi nesupravegheată vatra de foc şi nu uitaţi să stingeţi jarul
la plecare;
 Nu aruncaţi la întâmplare ţigările aprinse.

Pompierii vă urează „SĂRBĂTORI FERICITE !”, cu bucurii şi împliniri
alături de cei dragi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.