TURCAN: PNL respinge amânarea criteriilor de performanță la evaluarea universităţilor!

Hila Ovidiu

Deputatul PNL Raluca Turcan taxează amânarea introducerii criteriilor de evaluare a performanței universităţilor din ţară,  decizie luată de Consiliului Național al Rectorilor, şi cere Ministrului Educaţiei Naţionale Adrian Curaj să respingă hotărârea pe motiv că duce la scăderea calităţii învătământului românesc.“Dacă dorim să avem universități românești în topul celor 300 sau a celor 500 de instituții de învățământ superior din lume, trebuie să introducem criterii clare de performanță, iar finanțarea universităților să fie făcută în funcție de progresele fiecărei universități. Dacă ministerul va continua să finanțeze universitățile pe criterii subiective, România va pierde și ultima șansă la o dezvoltare durabilă”, spune Raluca Turcan.Potrivit acesteia, prin decizia luată, Consiliul Național al Rectorilor a spus “un NU răspicat competiției oneste și transparente a universităților și cercetătorilor români”, situaţie care va duce  România în coada învățământului european.“Tinerii universitari, doctoranzii și studenții români vor fi evaluați după criterii ”autohtone”, ceea ce înseamnă izolare pe plan internațional și diminuarea șanselor de a avea universități în topurile internaționale.Consiliul a decis că evaluarea cadrelor didactice și a universităților sunt prea dificile și complicate, iar finanțarea universităților se va face ca până acum: din pixul ministrului.Această amânare a implementării criteriilor de performanță și respectiv a evaluării universitarilor și a universităților, nu este altceva decât o palmă dată instituțiilor de învățământ superior performante și profesorilor cu rezultate foarte bune. În acest ritm, România va fi în continuare codașa învățământului european, iar tinerii care vor”, mai spune Turcan.Drept urmare, PNL solicită transparență și competiții corecte între universități și cadre didactice, astfel încât să se facă ierarhizarea universităților naționale în funcție de performanțele academice.

stiridesibiu.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Încep pregătirile pentru admiterea în şcolile militare

Tinerii din Sibiu interesaţi să urmeze o carieră militară beneficiază de consiliere şi îndrumare gratuită din partea Centrului Militar Judeţean Sibiu, în vederea întocmirii dosarelor pentru admiterea în anul de învăţământ 2016-2017. Anul acesta, la nivel naţional,  sunt scoase la concurs 360 locuri, din care 60 sunt destinate fetelor, pentru […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro