SIBIU – Semnare contract achiziţie publică de proiectare tehnică și execuţie lucrări

stiri redactie

În data de 19.06.2020, în urma finalizării procedurii de achiziție publică, la sediul instituției a fost semnat contractul de achiziţie publică de proiectare tehnică și execuţie lucrări la obiectivul de investiţii „Creşterea eficienţei energetice a pavilionului principal aparținând I.J.J. Sibiu cu S.C. BALTUR SIB S.R.L. SIBIU, în calitate de executant, durata de execuție a întregului contract fiind de 17 luni.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea eficienței energetice a clădirii administrate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu, având în vedere respectarea cerințelor specifice principiilor dezvoltării durabile și egalității de șanse.

Clădirea reprezintă pavilionul principal al sediului instituției, aflat în proprietatea Statului Român și administrat de Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu.

 Dintre obiectivele specifice ale proiectului menționăm: diminuarea cu cel puțin 50% a emisiilor în atmosferă ale gazelor cu efect de seră, reducerea consumului anual de energie primară cu cel puțin 40% față de consumul actual, după finalizarea implementării proiectului, implementarea unui sistem alternativ de producere a energiei din surse regenerabile, adaptarea infrastructurii pavilionului pentru nevoile persoanelor cu dizabilități.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu este beneficiarul contractului de finanţare pentru proiectul „Creşterea eficienţei energetice a pavilionului principal aparținând IJJ Sibiu”, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, prioritatea de investiții – sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

SIBIU - Mâine, de Sânziene, intrarea va fi liberă în Muzeul ASTRA pentru toți vizitatorii îmbrăcați în ii și cămăși autentice

Miercuri, 24.06.2020, de Sânziene, intrarea va fi liberă în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului pentru toți vizitatorii care vor veni îmbrăcați în cămăși autentice. De asemenea, programul pregătit special pentru ediția a VII-a a evenimentului Ziua Universală a Iei se încheie cu o conferință online, denumită sugestiv IA, haină […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro