Sibiu – Acţiuni ale IJP

stiri redactie

Condamnat pentru furt calificat, a fost încarcerat

La data de 7 octombrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Agnita au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Sighișoara pe numele unui tânăr în vârstă de 21 de ani, domiciliat în Agnita.

Tânărul a fost condamnat la executarea unei pedepse de 2 ani închisoare după ce a fost găsit vinovat de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Persoana în cauză a fost încarcerată în Penitenciarul Aiud.

Accident rutier cu părăsire, în Mediaș

La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 16,00, în municipiul Mediaș, o localnică în vârstă de 78 de ani a traversat strada Unirii prin loc nepermis și fără să se asigure și a fost acroșată de un autoturism condus în regim TAXI de către un bărbat în vârstă de 66 de ani, din același municipiu.

Imediat după producerea accidentului, șoferul și-a continuat cursa în regim taxi, revenind ulterior la locul producerii.

Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, iar în cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv părăsirea locului accidentului fără încuviințarea polițiștilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Sibiu - Evoluţia Covid în şcoli şi scenariile adoptate în unităţile de învăţământ

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din județ. Prin urmare, astăzi, 8 octombrie 2020, în conformitate cu datele transmise de unitățile de învățământ din județul Sibiu, se înregistrează următoarea situație: –  302 […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro