Ministerul Sănătaţii: 21 dintre răniţii în incendiul din Clubul Colectiv au fost transferaţi până acum în cinci ţări

Hila Ovidiu

ACTUALIZARE: Ultimele date referitoare la starea victimelor din Clubul Colectiv indică un număr de 95 de pacienţi încă internaţi în spitalele din Bucureşti şi judeţul Ilfov. Dintre aceştia, potrivit Ministerului Sănătăţii,36 sunt în stare critică şi gravă, iar 57 sunt stabili.

Un număr de 21 de răniţi în incendiul din Clubul Colectiv au fost transferaţi, până duminică la amiază, din spitalele din Capitală în clinici din Belgia, Olanda, Austria, Israel şi Germania, potrivit unui bilanţ al Ministerului Sănătăţii transmis la solicitarea MEDIAFAX.

Conform sursei citate, au fost transferaţi opt pacienţi în spitale din Belgia, câte doi în clinici din Austria şi Israel, iar unul în Germania. De asemenea, opt răniţi au fost transportaţi la unităţi medicale din Olanda, doi dintre aceşta decedând, unul în ambulanţă spre spital şi un altul la spitalul din Rotterdam.

Printre cei transferaţi la un spital din Belgia se numără şi Bogdan Moleşag, toboşarul trupei Up to Eleven şi cameraman la Prima TV. El s-a numărat printre persoanele rănite care au fost transportate sâmbătă cu două aeronave C-27 J Spartan la spitale din Olanda şi Belgia. Sâmbătă seară, două victime – Mariana Oprea şi Alexandru Hogea – au fost preluate de aeronave ale Inspectoratului General de Aviaţie şi duse în Austria.

Ministerului Sănătăţii a mai precizat că, duminică la prânz, mai erau internaţi în spitalele din Bucureşti 95 de răniţi în incendiul din Colectiv, dintre care 36 în stare gravă şi critică, iar 57 stabili.

O aeronavă NATO va veni, duminică seară, în România pentru a prelua o parte dintre răniţii în incendiul de la Colectiv care pot suporta transferul la clinici din străinătate.

„Există un program la nivelul NATO la care şi România contribuie. Am solicitat ieri (sâmbătă-n.r.) ca azi să ne pună la dispoziţie unul din aceste avioane. Probabil va veni la ora 19.00. E un avion cu o capacitate mai mare. Dacă cei de la Departamentul de Situaţii de Urgenţă vor să trimită răniţi, se va face mult mai repede”, declara Duşa.

Potrivit acestuia, avionul NATO poate efecta deplasări într-un timp de două ori mai scurt decât avioanele pe care românii le au în dotare, iar numărul celor care vor fi transferaţi nu este cunoscut pentru că deplasarea depinde de starea lor de sănătate.

Bilanţul persoanelor decedate în tragedia de la Colectiv a ajuns la 44, după ce duminică au murit trei persoane, iar sâmbătă alte nouă, două dintre acestea în Olanda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

KLAUS IOHANNIS A VENIT DE CATEVA MINUTE IN PIATA UNIVERSITATII

ACTUALIZARE : Președintele Klaus Iohannis a declarat, după vizita de duminică seara la manifestația din Piața Universității, că a văzut “foarte multă revoltă, dar și speranța că lucrurile se pot schimba”. “Am fost în seara aceasta în Piața Universității și am stat de vorbă cu oamenii. Am văzut foarte multă […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro