Douăzeci şi unu de cetăţeni străini, depistați în acest weekend, la frontiera cu Ungaria

stiri redactie

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al frontierei Nădlac II au depistat 18 cetăţeni din Siria, Irak şi Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare încărcate cu diverse mărfuri.

Alți trei cetățeni din Algeria au fost depistați, de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, in timp ce se îndreptau către graniţa cu Ungaria, cu intenţia de a trece pe jos în ţara vecină.

În data de 11.06.2021, polițiștii de frontieră din cadrul  Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat controlul amănunțit asupra a două ansambluri rutiere, conduse de doi cetățeni turci. Conform documentelor de însoţire a mărfii, șoferii transportau canapele, piese auto și alimente pentru societăți din Germania și Franța.

Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse printre mărfurile transportate, optsprezece  persoane. La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt unsprezece cetățeni din Siria, şase cetățeni din Afganistan și un cetățean din Irak, cu vârste cuprinse între 2 și 30 de ani.              

În data de 13.06.2021, în jurul orei 02.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac  au depistat, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, trei cetăţeni  din Algeria, cu vârste cuprinse între 29 şi 33 de ani, care încercau să treacă ilegal în Ungaria.

În toate cazurile polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

VÂLCEA - RECRUTARE PERSONAL ÎN CADRUL PROGRAMULUI DE VOLUNTARIAT ,,SALVATOR DIN PASIUNE’’

În perioada 14-18.06.2021, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,General Magheru’’ al judeţului Vâlcea desfăşoară, cea de-a patra etapă de recrutare a persoanelor care doresc să devină voluntari în cadrul instituţiei noastre. Voluntarul este persoana care îndeplineşte următoarele condiţii la  înscrierea pentru activitatea de voluntariat: vârsta cuprinsă între 16 şi 65 […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro