ARGEŞ – Activități de combatere a comerțului ilicit

stiri redactie

În perioada de 26-30 aprilie a.c., polițistii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au acționat pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, verificarea legalității activităților desfășurate de către unitățile de alimentație publică şi combaterea comerțului ilicit din piețe și târguri, în contextul măsurilor specifice de prevenire a răspândirii și limitare a infectării cu coronavirus, împreună cu structurile teritoriale de poliție, ocazie cu care au fost verificate peste 100 de unități comerciale, pe raza municipiilor Pitești, Câmpulung, Curtea de Argeș, Costești și nu numai.

Astfel, în ziua de 27 aprilie a.c., împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, au fost verificați 25 de operatori economici, iar în urma abaterilor constatate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.000 de lei, conform  OUG 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, totodată find confiscată suma nejustificată de 597 de lei.

De asemenea, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.000 lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru nerespectarea măsurilor de protective individuală.

De asemenea, în urma verificărilor desfășurate în ziua de 28 aprilie a.c., pe raza municipiului Pitești și a orașului Costești, împreună cu reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș, au fost verificați 21 de agenți economici, iar în urma abaterilor constatate au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.500 de lei, conform  OUG 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, totodată find confiscată suma nejustificată de 1.324 de lei.

În cadrul aceleiași activități, la 3 dintre agenții economici verificați, au fost descoperite mai multe obiecte de îmbrăcăminte și de încălțăminte purtând însemne ale unor mărci înregistrate, susceptibile a fi contrafăcute.

Articolele vestimentare, în număr de aproximativ 100, au fost ridicate, iar în cauză au fost întocmite dosare penale conform Legii 84/1998R.

Activitățile vor continua.

  •  

Verificări privind organizarea pazei

În perioada premergătoare minivacanței, polițiștii compartimentelor Sisteme de Securitate au acţionat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului agenților economici, prin verificarea modului de organizare a pazei la operatorii de valori monetare, cu privire la manipularea, depozitarea și transportul acestora, precum și respectarea normelor de lucru interne.

Verificările au vizat şi activitatea desfășurată de furnizorii de servicii de securitate private, iar toate activitățile desfășurate au avut în vedere și contextul măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului.

În urma verificărilor, au fost constatate nereguli la 8 dintre obiectivele verificate, de pe raza municipiului Pitești, constând în lipsa analizei de risc de securitate fizică, neimplementarea tuturor măsurilor dispuse prin aceasta sau neavizarea posturilor de pază umană, fapt pentru care la 4 dintre acestea au fost aplicate sancțiuni cu avertisment, conform H.G. 301/2012 privind normele de aplicare ale Legii 333/2003R, la toate ovbiectivele fiind stabilite termene pentru remediere.

La unitățile asigurate cu pază umană permanentă, a fost verificat şi modul de efectuare a serviciului de către agenţii aflaţi în serviciu cu privire la respectarea consemnul general și particular, nefiind constatate alte nereguli.

De asemenea, la toate unităţile s-a procedat la instruirea operatorilor de valori monetare cu privire la manipularea, depozitarea și transportul acestora, precum și respectarea normelor de lucru interne.

Având în vedere contextul epidemiologic, reprezentanții societăților verificate de polițiști au fost instruiți şi cu privire la măsurile de prevenire a coronairusului, prin adresarea de către aceștia de recomandări și luarea unor măsuri care să asigure respectarea de către cetățeni a păstrării unei distanțe de siguranță, pentru diminuarea riscului de transmitere a afecțiunii medicale.

 Acțiunile pe această linie de muncă vor continua.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

ARGEŞ - DĂRUIM DE SĂRBĂTORI!

Sărbătoarea Sfintelor Paști are specificul patimii, dar și al dăruirii, a dărui bucurie, speranță și, de ce nu, lucruri materiale celor pentru care soarta nu a fost generoasă. Pentru că dincolo de uniformă polițiștii sunt oameni, cu bune și rele, dar sensibili la suferința celor din jur, și cu prilejul acestor Sărbători […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro