Un sibian, premiat la „Expo Maraton” din Cluj

0
547

Una din cele mai faimoase expoziţii de final de an universitar clujean este Expo Maraton.  Evenimentul este organizat anual de catre  Universitatea de Artă şi Design din Cluj Napoca. Aici, tinerii artisti se pot remarca prin exponate originale, lucrate chiar de ei, iar expozitia fiind startul pentru un inceput de cariera. Printre cei mai buni absolventi  se afla si sibianul Silviu Ciora. Tanarul a primit mii de aprecieri de la viitatorii expozitiei si se afla in concurs pentru marele premiu, care consta in vizite documentare de 5 zile la Bienala Internationala de Arta Contemporana de la Liverpool.

Competiția de proiecte expoziționale individuale “Expo Maraton” a fost inițiată în 2011 și este organizată în fiecare an în luna mai adresându-se studenţilor de nivel licență și masterat din cadrul universităţii. Competiția are ca scop promovarea debutului artistic şi susţinerea artei contemporane. În competiţie s-au înscris studenţi de nivel licență și masterat ai UAD pe baza unui proiect expoziţional individual. Din aproximativ 50 de cereri, 16 sunt selectate, iar pe parcursul celor patru săptămâni din luna mai, în fiecare marți și joi, câte două expoziţii se află în competiţie, faţă în faţă, în cele două săli ale Galeriei Casa Matei. Jurizarea este facuta de catre viiztatorii expozitiei care voteaza artistul preferat printr-un tichet pe care il introduc intr-o urna, in paralel cu un juriu de specialitate. Sibianul Silviu Ciora, a participat cu expoitia ,,Out of balance” . Proaspatul artsit a umplut incaperea cu tantari de diferite dimensiuni, pe care i-a colorat cu vopsea si i-a pus intr-o lumina fosforescenta.

Silviu spune ca: ,,Proiectul Out of Balance este un comentariu și o meditație asupra rolului și poziției individului în societatea actuală, făcând din țânțar o metaforă a acestuia, plasându-l într-un mediu în care stratificarea socială își pierde utilitatea și lăsând să iasă la suprafață adevărata față a omului. Culorile care creează ambientul spațiului expozițional funcționează ca un simbol pentru diversele categorii sociale în care aspirăm să ne integrăm în viața de zi cu zi. Astfel, culorile glorifică diferențele, aducându-le la un loc.
Out of Balance este povestea fiecăruia dintre noi.

Extragerea pentru marele premiu, va avea loc la sfarsitul lunii mai, dupa ce toti cei 16 artsiti selectati isi vor etala lucrarile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.