Sibiu – Un bărbat care nu a respectat măsura carantinării la domiciliu a fost depistat de jandarmi în timp ce tăia lemne în pădure

stiri redactie

Ieri, 3 februarie a.c., în jurul orei 17.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Secției Mediaș mobilizat într-o acțiune împreună cu un reprezentat al Ocolului Silvic Mediaș, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că două persoane încărcau material lemnos într-un atelaj hipo, în pădurea de pe raza Ocolului Silvic Dumbrăveni, din satul Buzd, comuna Brateiu. 

Ajunși la fața locului, jandarmii au depistat doi bărbați, în vârstă de 25 și 30 de ani, din județul Sibiu care nu au putut prezenta documentele legale pentru materialul lemnos aflat asupra lor. 

În urma identificării persoanelor în cauză, jandarmii au constatat faptul că tânărul în vârstă de 25 de ani trebuia să respecte măsura carantinării la domiciliu dispusă din data de 1 februarie a.c., în urma revenirii sale în țară din Germania. 

Jandarmii l-au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1000 lei pentru nerespectarea acestei măsuri. 

Materialul lemnos a fost lăsat în custodia Ocolului Silvic Dumbrăveni iar drujba și toporul cu care au fost tăiate lemnele, împreună cu actele de constatare întocmite de jandarmi au fost predate polițiștilor din cadrul Secției 2 Poliția Rurală Mediaș pentru continuarea cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

2.668 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2

Până astăzi, 4 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 738.152 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 684.095 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.668 cazuri noi de persoane infectate cu […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro