Oprea a transmis, la Consiliul JAI, că România preia solicitanţi de azil, dar fără cote obligatorii

0
339

Vicepremierul Gabriel Oprea a transmis, la Consiliul JAI, că România va participa la mecanismul de relocare şi va prelua 1.705 solicitanţi de azil din Italia şi Grecia, precum şi încă 80 de persoane din afara Uniunii Europene, dar nu este de acord cu impunerea unor cote obligatorii de către CE.

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a prezentat luni, la reuniunea extraordinară a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) care a avut loc la Bruxelles, mandatul încredinţat de preşedintele României şi de primul ministru.

În intervenţia sa, vicepremierul Gabriel Oprea a declarat că România susţine nevoia unei abordări comune a problemei migraţiei, cu care se confruntă unele state europene, apreciind ca necesară coerenţa cu orientările strategice date de Consiliul European extraordinar din 23 aprilie în ceea ce priveşte caracterul voluntar al măsurilor de solidaritate ale Uniunii Europene, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, ministrul Gabriel Oprea a menţionat că pentru asumarea unui nou angajament politic în privinţa relocării intra-UE este necesară o foarte atentă cuantificare a tuturor aspectelor de natură practică la care obligă o astfel de măsură, cum ar fi implicaţiile financiare, situaţia capacităţilor naţionale de recepţie, integrarea persoanelor relocate în ţările-gazdă, durata de relocare şi aspectele privind returnarea.

În cadrul discuţiilor cu miniştrii de Interne din Uniunea Europeană şi membrii Comisiei Europene, vicepremierul Gabriel Oprea a subliniat că România contribuie activ la securitatea comună a Uniunii Europene, fiind pe locul II ca număr de experţi care activează în FRONTEX şi, în special, prin securizarea a 2.070 de kilometri de frontieră externă a Uniunii Europene, lucru pe care îl face cu responsabilitate, acţionând ca un membru de facto al spaţiului Schengen.

 

mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.