NAŢIONAL – VERIFICĂRI LA TERASE, BARURI, PLAJE ȘI CLUBURI ÎN AER LIBER

stiri redactie

Timp de trei zile, la nivel național, Poliția Română a acționat pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, la terase, baruri, plaje, cluburi în aer liber.

Verificările au vizat în special transportul în comun și activitățile de divertisment. În acțiunile de ieri au fost angrenați peste 3.200 de polițiști (din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și ai inspectoratelor de poliție județene).

În total, au fost verificate 4.139 de societăți comerciale, iar în cazul a 73 de unități economice s-a constatat că nu au fost respectate măsurile de diminuare a impactului riscurilor Legii 55/2020, art. 5. (3)/Anexa nr. 3 la HG 394/2020.

Polițiști au aplicat 19 sancțiuni, în valoare de peste120.000 de lei, operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis, pentru care au fost instituite interdicții sau restricții.

Totodată, au fost aplicate alte 52 de sancțiuni, în valoare de 3.500 de lei, persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții sau restricții și 407 amenzi, de aproape 36.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Celor care nu au respectat modul de amenajare a teraselor privind distanțarea fizică și locul prevăzut la mese li s-au aplicat 28 de sancțiuni, în valoare de 29.000 de lei.

La Legea 61/1991, au fost aplicate 393 de sancțiuni, de peste 140.000 de lei.

În cadrul acțiunilor, au mai fost aplicate aproximativ 600 de sancțiuni, de aperoape 114.000 de lei (dintre care 110 la Legea 12/1990 – privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 14 la Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, una la Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor, 2 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, 3 la Legea 53/2003 – Codul Muncii, una la Legea 270/2017 – Legea prevenirii, 3 la Legea 82/1991 – Legea Contabilității, una la Legea 333/2003 – privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, 42 la OG 28/1999 – privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 33 la OG 21/1992 privind protecția Consumatorului, 40 la HG 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice)

Tot în acest context, au fost constatate 9 infracțiuni, una privind conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolui, 6 la Legea nr. 84/1998 privind punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, una privind conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar la Legea 86/2006, privind infracțiunea de contrabandă.

La activități au participat și jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, reprezentanți de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ai Ministerului Sănătății și ai Ministerul Muncii.

Exemple:

ARAD

În urma controlului efectuat la o terasă, s-a constatat un plus de 200 de lei în casa de marcat fiscală, suma care a fost ridicată în vederea confiscării, iar societatea comercială a fost sancționată contravențional cu 20.000 de lei, conform Legii nr. 12/1990.

DOLJ

În urma controlului desfășurat la o societate comercială din Dolj, s-a constatat faptul că nu ar fi fost întocmite note de recepție și au fost constatate diferențe pentru produse deja comercializate, în valoare de 757 de lei, fiind aplicată o sancțiune contravențională, de 20.000 de lei și confiscată contravaloarea facturii nerecepționate la punctul de lucru.

BUCUREȘTI

Reprezentanții unui punct de lucru al unei societăți comerciale din sectorul 2 au fost sancționați contravențional cu amendă de 5.000 de lei, conform prev. H.G. nr. 857/2011, pentru insuficiența produselor biocide.

Totodată, reprezentanții unui punct de lucru din  sector 2 au fost sancționată contravențional cu amendă de 3.000 lei, conform prev. H.G.857/2011, pentru nerespectarea normelor igienico sanitare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

SIBIU - Locuitorii din județ au nevoie de transport interjudețean!

Conectivitatea dintre localitățile județului este un aspect important pentru Consiliul Județean Sibiu. Astfel, licitația de atribuire a traseelor județene pentru asigurarea transportului interjudețean de persoane a fost reluată pentru 10 drumuri: Sibiu – Tălmaciu -Sădurel Sibiu – Șeica Mare-Metiș Sibiu- Ruși- Veseud Sibiu- Alțîna- Ghijasa de Sus Sibiu- Chirpăr- Săsăuș […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro