Ministrul Valerian Vreme a folosit Poșta Română ca să trimită gratuit, felicitări electorale

0
444

Valerian Vreme utiliza Poșta Română pe post de serviciu privat de poștă, însă fără să plătească un leu. Fostul Ministru al Comunicațiilor este acuzat de DNA că a trimis prin intermediul Poștei Române, peste 14.000 de felicitări de Crăciun, fără să plătească pentru serviciile poștale.Valerian Vreme a produs o pagubă de 300.000 de euro Poștei Române prin faptul că a trimis gratuit, felicitările electorale de Crăciun.Numele fostului ministru Valerian Vreme apare în dosarul în care procurorii DNA l-au reținut marți pe Marius Constantin Fecioru, fost secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.Poșta Română a fost folosită în anul 2011 pentru a distribui 14.280 de felicitări de Crăciun, destinate electorilor lui Valerian Vreme din județul Bacău.“În considerarea faptului că l-a determinat pe Constantin Olimpiu Nicolae (directorul Direcției Regionale de Poștă Brașov) să dea dispoziții care au dus la prejudicierea Companiei Naționale ‘Poșta Română’ SA și a faptului că încă menținea în funcțiune, prin influența pe care o avea asupra lui Constantin Olimpiu Nicolae, mecanismul de fraudare, Pribescu Mioara (director executiv al Direcției economice din Poșta Română), în data de 21.12.2011, a solicitat lui Zaverdeanu Mihai Șerban (asociat și director executiv al SC Terradox Solutions SRL) și apoi a obținut, având susținerea lui Marius Constantin Fecioru, un folos pentru altul, respectiv preluarea de la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, dintr-un birou folosit de acesta din urmă (unde era depozitată provizoriu), a corespondenței ministrului Valerian Vreme (reprezentând 14.280 de felicitări de Crăciun), destinate electorilor săi din județul Bacău și predarea ei pentru a fi distribuită de către CN Poșta Română SA, dar cu asumarea de SC Terradox Solutions SRL a costurilor pe care ar fi trebuit să le suporte ministrul”, se arată în ancheta procurorilor.

Fostul secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor, Marius Constantin Fecioru, a fost reținut marți de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu, complicitate la trafic de influență și constituire a unui grup infracțional organizat.Potrivit DNA, Marius Constantin Fecioru l-ar fi determinat pe Constantin Olimpiu Nicolae, directorul Direcției Regionale de Poștă Brașov, prin intermediul Mioarei Pribescu, director executiv al Direcției economice din Poșta Română, ca, în perioada mai 2011 — martie 2012, să dispună distribuirea repetată, de către Compania Națională ”Poșta Română” SA, fără facturare, în folosul SC Terradox Solutions SRL, a corespondenței (procesate în poșta hibridă).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.