INTERVENȚII LA PESTE 2.800 DE SITUAȚII SESIZATE PRIN 112, LA NIVEL NAŢIONAL

0
114

Acțiunile pentru siguranța comunității, de ieri, au avut ca rezultat depistarea a 13 urmăriți și prinderea în flagrant delict a peste 170 de persoane. În trafic, pentru nereguli rutiere, au fost reținute 679 de permise de conducere.

Ieri, 13 octombrie, 8.379 de polițiști au organizat 297 de acțiuni, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice și au intervenit la 3.333 de sesizări, dintre care 2.843 prin 112.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 9.459 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 3.799.314 lei, iar, ca măsuri complementare, au confiscat bunuri de peste 30.000 de lei.

Polițiștii au constatat, în ultimele 24 de ore, 905 infracţiuni și au surprins în flagrant delict 178 de persoane. De asemenea, au depistat 13 urmăriți național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 23 de măsuri preventive.

În trafic, poliţiştii rutieri au constatat 195 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. În cazul a 679 de conducători auto, a fost reținut permisul de conducere, pentru abaterile constatate, fiind retrase și 189 de certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.