GAFĂ uriaşă la Miss Universe 2015. S-a greşit câştigătoarea

Hila Ovidiu

Pia Alonzo Wurtzbach, reprezentanta statului Filipine, a fost desemnată învingătoare a concursului Miss Universe 2015, duminică seară, la Las Vegas, în urma unui concurs de frumuseţe marcat de o gafă uriaşă a prezentatorului, care anunţase că reprezentanta Columbiei a câştigat competiţia.Prezentatorul concursului de frumuseţe a anunţat numele altei câştigătoare, iar aceasta a fost nevoită, după câteva minute, să înmâneze coroana actriţei şi modelului Pia Alonzo Wurtzbach, în vârstă de 26 de ani, reprezentanta statului Filipine, informează Reuters.Competiţia de duminică seară a reprezentat prima ediţie a acestui concurs de frumuseţe anual ce a fost organizată după controversele generate de Donald Trump, coproprietar al show-ului şi candidat aspirant la alegerile prezidenţiale americane, în urma unor declaraţii defăimătoare ale acestuia la adresa migranţilor.Prezentatorul Steve Harvey a anunţat, în mod eronat, că Miss Columbia a câştigat cea de-a 64-a ediţie a concursului Miss Universe, difuzat în direct de postul de televiziune Fox.Adevărata câştigătoare este însă Pia Alonzo Wurtzbach, actriţă şi model filipinezo-german, născută la Stuttgart şi crescută în Cagayan de Oro, care fusese anunţată iniţial drept ocupantă a locului al doilea.Însă, după câteva minute, prezentatorul Steve Harvey a anunţat, spre surprinderea spectatorilor, că a făcut o gafă.Ariadna Gutierrez Arévalo, în vârstă de 21 de ani, originară din Sincelejo, Columbia, fusese deja încoronată de câştigătoarea titlului Miss Universe 2014, Paulina Vega, reprezentanta Columbiei, care a fost apoi nevoită să ridice coroana de pe fruntea compatrioatei sale şi să o plaseze pe capul adevăratei învingătoare, filipineza Pia Alonzo Wurtzbach.Reprezentanta Statelor Unite, Olivia Jordan, în vârstă de 27 de ani, originară din Tulsa, s-a clasat pe locul al treilea.”Vreau să-mi cer scuze din toată inima în faţa Miss Columbia şi Miss Filipine pentru greşeala mea uriaşă. Mă simt îngrozitor”, a scris, ulterior, pe Twitter, prezentatorul Steve Harvey.Pia Alonzo Wurtzbach a profitat de această eroare şi şi-a sporit capitalul de simpatie printr-o declaraţie în care a dat dovadă de multă diplomaţie.”A fost un moment de încoronare foarte ne-tradiţional. Este caracteristic pentru 2015″, a spus ea, în culise, potrivit unei înregistrări video care o arată în timp ce discuta cu Miss SUA, publicată pe contul de Twitter al concursului Miss Universe.În timpul concursului, invitată să vorbească despre motivul pentru care îşi dorea să devină Miss Universe, Pia Alonzo Wurtzbach a spus: „Îmi voi folosi vocea pentru a-i influenţa pe tineri şi pentru a creşte în rândul populaţiei gradul de conştientizare în legătură cu infectarea cu HIV, care reprezintă o chestiune actuală şi relevantă pentru ţara mea”.Pia Alonzo Wurtzbach este prima reprezentantă a statului Filipine care câştigă concursul Miss Universe după o pauză de peste 40 de ani.Cu câteva minute înainte de încheierea competiţiei, un vehicul a depăşit spaţiul carosabil şi a pătruns în mulţime, în apropiere de Planet Hollywood Resort & Casino din Las Vegas, unde avea loc concursul de frumuseţe, ucigând o persoană şi rănind cel puţin alte 36, potrivit oficialilor americani.Autorităţile din Las Vegas au spus că încearcă să afle dacă şoferul – o femeie, care a fost reţinută de poliţie – a pătruns intenţionat pe trotuar sau a fost vorba de o acţiune neintenţionată, cauzată de o defecţiune tehnică a automobilului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Sibianul cu ŢEPE date după metoda „Apartamentul”, în arest la domiciliu

Sibianul reţinut de poliţiştii de la Investigaţii Criminale după ce a înşelat mai multe persoane care încercau să-şi vândă casele sau maşina este cercetat în stare de arest la domiciliul, potrivit deciziei judecătorilor sibieni.Tânărul de 34 de ani a fost reţinut duminică pentru 24 de ore, suspect fiind de cinci […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro