Documente necorespunzăoare la un depozit de material lemnos din Gura Râului

0
156

În perioada 18 – 20 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Județene Sibiu au desfășurat o acțiune de control al activității desfășurate într-un depozit de material lemnos din Gura Râului.

Cu această ocazie, în urma verificărilor efectuate s-au constatat inadvertențe în documentele societății în sensul că, pe de o parte, stocul scriptic de material lemnos era diferit de stocul faptic existent, iar, pe de altă parte, unele avize de transport erau completate necorespunzător.

Astfel, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 10.000 de lei.

Totodată, a fost confiscată valoric cantitatea de 17,1 mc de cherestea esență rășinoasă, în valoare de 11.000 de lei, respectiv 3,52 mc lemn rotund specia molid, în valoare de 725 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.