Bazinul Olimpia, un pericol pentru inotatori

0
719

Bazinul Olimpia se inchide din nou! Comisarii OPC Sibiu au facut joi un control de amploare in urma caruia au decis sistarea activitatii bazinului pentru neregulile depistate. Conducerea bazei sportive spune ca de vina este Ministerul in subordinea caruia se afla institutia si care nu a facut nicio investitie in ultimii ani.

25.06 control opc olimpia acop_0001Pe nepusa masa comisarii ANPC au luat cu asalt joi dimineata Bazinul Olimpia. Au fost verificate actele, starea tehnica a bazinului dar si calitatea apei. Cand au vazut ce e la fata locului inspectorii mai, mai ca si-au pus mainile in cap. Acestia au decis inchiderea bazei sportive pana la momentul la care vor fi remediate toate neregulile. Acestia spun ca actualele conditii in care isi desfasoara sportivii si pasionatii de inot activitatea le pun sanatatea si chiar viata in pericol. Controlul a fost programat initial pentru a vedea cum se desfasoara activitatea la complexul sportiv dupa ce in urma cu un an de zile a avut loc un grav accident aici. La fata locului, comisarii sibieni si brasoveni au gasit mai multe placi de gresie care lipseau de pe fundul bazinului de sarituri, tevi ruginite, gratare taioase si pereti plini de igrasie. Ba mai mult, nici macar apa nu avea ph-ul in limite normale.
Conducerea complexului spune ca de ani de zile se lupta cu lipsa fondurilor si ca degradarea bazinului se produce pe zi ce trece tocmai din lipsa banilor.
Mai bine de o suta de tineri sportivi si sute de alti pasionati de inot vor ramane fara un bazin omologat unde sa practice acest sport pe perioada cat baza va fi inchisa pentru remedierea deficientelor. Si asta pentru ca, desi este singura baza olimpica din tara aflata in adminiastratie proprie, Ministerul Tineretului si Sportului se incapataneaza de ani de zile sa isi aminteasca de existenta bazinului de la Sibiu. Culmea este ca, banii stransi din incasari nu pot fi folositi de catre reprezentantii bazei sportive pentru reparatii fiindca legea nu le permite acest lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.