Astrid Fodor poate reveni pe functia de primar

stiri redactie

Astrid Fodor se intoarce in fotoliul de primar! Sefa suspendata a administratiei sibiene a castigat vineri procesul prin care cerea anularea suspendarii.

In timp ce unii oameni asteapta luni intregi ca un judecator sa ia in mana si dosarul lor, Astrid Fodor a asteptat mai putin de doua saptamani. Sefa suspendata a primariei Sibiului a depus saptamana trecuta documentele necesare pentru deschiderea a doua procese. In unul dintre ele a solicitat anularea suspendarii iar in cel de-al doilea a contestat decizia de incompatibilitate.

In primul ditre procese i s-a dat vineri dreptate. Conform informatiilor oferite de catre reprezentantii Tribunalului Sibiu „Azi, 19 iulie 2019, Tribunalul Sibiu s-a pronunțat  în  dosarul nr. 2080/85/2019, în sensul că instanța de judecată a admis cererea formulată de reclamanta Fodor Astrid Cora, în contradictoriu cu pârâţiiInstituţia Prefectului Judeţului Sibiu şi Prefectul Judeţului Sibiu, şi în consecinţă:

            Suspendă executarea Ordinului nr. 262 emis la data de 03.07.2019 privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatatului primarului Municipiului Sibiu, doamna Fodor Astrid Cora, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anulare ce formează obiectul dosarului nr. 2075/85/2019, aflat pe rolul Tribunalului Sibiu.”.

Hotararea data vineri de Tribunalul Sibiu nu estge una definitiva. Reprezentantii Prefecturii si avocatii acestora pot face recurs in 5 zile de la comunicare. Procesul de recurs ar urma sa se judece la Curtea de Apel Alba Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Val de infractiuni rutiere pe drumurile judetului

A fost weeked de foc pentru polisitii sibieni. Oamenii legii au desfasurat razii rutiere de amploare in tot judetul. Scopul principal al actiunilor a fost combaterea conducerii autovehiculelor de catre soferi aflati sub influenta alcoolului. In urma controalelor oamenilor legii s-au aplicat amenzi de 150 de mii de lei iar […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro