ARGEŞ – Acţiuni ale IJP

0
94

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti, au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 145 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 40.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 14 de permise de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

  •  

Reţinut de poliţişti

În ziua de 19 octombrie a.c., poliţişii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Piteşti au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, loviri sau alte violenţe și distrugere.

Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 13 octombrie a.c., un bărbat de 44 de ani, din Piteşti, ar fi pătruns în locuinţa fostei concubine, de unde ar fi refuzat să iasă la cererea femeii, pe care ar fi lovit-o și i-ar fi distrus telefonul mobil.

După administrarea probatoriului, în cursul zilei de ieri, bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, după care a fost dispusă cercetarea sub măsra preventive a controlului judiciar.

  •  

Cercetări finalizate de polițiști

În ziua de 19 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare în formă continuată și fals intelectual.

Din cercetări s-a stabilit că în perioada decembrie 2017 – ianuarie 2018, o femeie de 34 de ani, având calitatea de funcționar cu atribuții de gestiune în cadrul unei instituții publice, și-ar fi însușit pe nedrept sumele de 13.407 și 8.000 de lei, iar ulterior ar fi falsificat extrase de cont privind fluxul de trezorerie.

Prejudiciul, în sumă totală de 21.407 de lei, a fost recuperat integral.

Dosarul cauzei a fost fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată.

  •  

În ziua de 19 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de delapidare.

Din cercetări s-a stabilit că în perioada ianuarie –aprilie a.c., un bărbat de 28 de ani, având atribuții de gestiune în cadrul unei societăți comerciale de distribuție, și-ar fi însușit în mod repetat și la diferite intervale de timp, sume de bani provenind din încasări de la clienții societății, cauzând un prejudiciu de peste 60.000 de lei, recuperat partial.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

  •  

Polițiștii Secției 2 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără drept și uz de fals.

Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 2 septembrie a.c., un bărbat de 28 de ani, din Bălilești, a fost depistat în trafic pe bld. Nicolae Bălcescu din Piteşti, conducând un autoturism, iar cu ocazia controlului efectuat de polițiști, a prezentat un permis de conducere, despre care s-a stabilit că figurează pe numele altei persoane.

Reamintim că în ziua de 09 octombrie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulerior fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

  •  

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Din cercetări s-a stabilit că un bărbat de 44 de ani, din Mioveni, a fost depistat de poliţişti în ziua de 19 decembrie 2019, în jurul orei 18:00, pe raza localităţii Ţiţeşti, în timp ce se afla sub influenţa alcoolului.

Cu ocazia testăriii cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, iar în urma analizei toxicologice a rezultat că avea o valoare mai mare decât limita de 0,80 gr/l alcool pur în sânge.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitre în judecată.

  •  

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare a probelor biologice.

Din cercetări s-a stabilit că un bărbat de 29 de ani, din Câmpulung, a fost depistat de poliţişti în noaptea de 18 spre 19 aprilie a.c., în jurul orei 01:00, pe strada General C. Simonescu din Câmpulung, refuzând recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitre în judecată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.