ARGEȘ – Acțiuni ale IJP

stiri redactie

Reținut de polițiști

În ziua de 26 mai a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, şi au reţinut un bărbat de 49 de ani, din Micești.

Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 24 mai a.c., în timp ce se afla pe o stradă din localitatea Micești, în urma unui conflict spontan, bărbatul ar fi agresat un vecin de 32 de ani,.

După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

  •  

Cercetări finalizate de poliţişti

În ziua de 26 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Schitu-Golești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Din cercetări s-a stabilit că, în perioada decembrie 2019 – aprilie 2020, un bărbat de 52 de ani, din Poienarii de Muscel, ar fi pătruns, prin efracție, în mai multe locuințe de pe raza localității de domiciliu, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

Prejudiciul total este estimat la aproximativ 5.500 de lei.

Pentru administrarea probatoriului, în cursul zilei de 6 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Schitu Golești au efectuat două percheziții domiciliare în comuna Poienarii de Muscel, în urma cărora prejudiciul a fost recuperat în mare parte.

Reamintim că, în ziua de 6 mai a.c, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, ulterior fiind prezentat instanţei, care a dispus arestarea preventivă.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată.

  •  

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 210 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 65.000 de lei. Cu aceeași ocazie, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 11 permise de conducere şi au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

  •  

Conducea sub influenţa alcoolului

În ziua de 26 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au depistat un bărbat de 50 de ani, din Topoloveni, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza localității Ștefănești, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.

  •  

Conducea cu viteză excesivă

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat o femeie de 45 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Schitu-Golești, fiind înregistrată de aparatul RADAR cu viteza de 113 km/h.

Femeia a fost sancționată conform OUG195/2002R cu amendă în valoare de 1.305 lei și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

VÂLCEA - ACȚIUNE PE LINIE DE SILVICULTURĂ

La data de 26 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Combaterea Delictelor Silvice și Poliției Orașului Călimănești, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, au organizat și desfășurat o acțiune de verificare a legalității depozitării, transportului și comercializării de material lemnos. Au fost efectuate verificări pe raza […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro