Activități ale IJP Sibiu

stiri redactie

Șofer cercetat penal după ce a fost depistat în trafic cu 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat

          La data de 21 mai, în jurul orei 1500, pe str. M. Viteazu din Șelimbăr, un conducător auto a fost implicat într-o autotamponare, mai precis a intrat cu mașina într-un copac (tuia). Polițiștii rutieri care s-au deplasat la fața locului au constatat că șoferul, un bărbat în vârstă de 62 de ani, domiciliat în Cisnădie, se afla sub influența băuturilor alcoolice. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de  0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

***

Doi bărbați au fost reținuți ieri sub suspiciunea săvârșirii mai multor infracțiuni de loviri și alte violențe

          La data de 21 mai a.c., polițiștii Biroului Ordine Publică Mediaș au reușit probarea și reținerea a doi bărbați bănuiți că ar fi săvârșit mai multe fapte de loviri și alte violențe.

Cei doi bărbați, în vârstă de 30 și respectiv 34 de ani, ambii din Mediaș, au fost reținuți pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de luare a unei măsuri legale.

În fapt, în urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că cei doi medieșeni, la data de 19 aprilie a.c., s-ar fi deplasat în extravilanul municipiului Mediaș, unde la o stână ar fi agresat fizic 3 bărbați în vârstă de 35, 39 și 65 de ani, toți membri ai familiei care deținea stâna respectivă. 

Cercetările în acest dosar continuă.

UPDATE:  Control judiciar pentru cei trei bărbați cercetați  pentru furt calificat în formă continuată

La data de 21 mai a.c., cei trei bărbați reținuți sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată au fost prezentați cu propunerea legală Parchetului de pe langa Judecatoria Medias, față de aceștia luându-se măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile.

          Știrea inițială: La data de 20 mai a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș au reținut trei bărbați, în vârstă de 23, 28, respectiv 29 de ani, domiciliați în localitatea Hoghilag, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În fapt, cei trei sunt bănuiți că, în perioada februarie – mai a.c., ar fi pătruns în patru rânduri într-un atelier de reparații auto de pe raza municipiului Mediaș, de unde ar fi sustras mai multe scule electrice, creând un prejudiciu în valoare de 2.000 de lei.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 20 mai a.c., polițiștii de investigații criminale medieșeni, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni, ai Postului de Poliție Hoghilag și al celor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale au desfășurat două percheziții domiciliare pe raza localității Hoghilag.

Cu această ocazie, polițiștii au identificat și recuperat toate bunurile provenite din furturile pe care cele trei persoane sunt bănuite că le-ar fi comis.

În aceeași zi, cei trei bărbați au fost reținuți 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a persoanelor în cauză pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Comunicat CJ Argeș

Președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a avut dreptate Ministerul Sănătății a confirmat faptul că atribuțiile privind numirea de către președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a managerilor de spitale începând cu data de 18 mai 2020 este perfect legală.Ministerul Sănătății a răspuns solicitării Consiliului Județean Argeș privind atribuțiile de […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro