Ziua Internaţională a Radioului

stiri redactie

Ziua mondială a radioului este celebrată anual în 13 februarie și marchează prima emisie, din 1946, a postului de radio al Naţiunilor Unite. Ziua mondială a radioului a fost proclamată în 3 noiembrie 2011, în cadrul celei de-a 36-a Conferinţe generale a UNESCO. Potrivit statisticilor, radioul este şi în prezent instrumentul de informare pentru cei mai mulţi oameni şi cu cel mai scurt timp de propagare. În această zi aniversară este evidenţiată importanţa radioului din punct de vedere mediatic, iar mesajele UNESCO subliniază în acest scop acordarea libertăţii de exprimare şi asigurarea protecţiei jurnaliştilor în situaţiile dificile. Ziua mondială a radioului este marcată şi pentru a promova cooperarea internaţională între radiodifuzori, dar şi pentru a încuraja accesul la informaţie prin intermediul posturilor de radio de pe întreg globul. În România, în ianuarie 1928, s-a născut Societatea de Difuziune Radiotelefonică. Primele emisiuni de radio au avut loc pe 1 noiembrie 1928, dată la care a fost înfiinţat Postul Naţional de Radio din România, potrivit srr.ro, citat de Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Argeş - Pompierii au fost solicitați să intervină la două incendii în această dimineață

Primul a fost în localitatea Arefu, unde mai multe materiale textile și obiecte de mobilier aferente unei camere dintr-o casă au ars. Evenimentul s a soldat și cu o victimă, o femeie, care a fost preluată de un echipaj SAJ. La locul intervenție s a deplasat o autospecială de stingere […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro