Zi decisivă la ÎCCJ în cazul Cindrea

Hila Ovidiu

Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu şi liderul PSD Sibiu, Ioan Cindrea, condamnat definitiv în luna septembrie  de judecătorii Inaltei Curti de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, află luni, 26 octombrie, decizia magistraţilor în urma contestaţiei în anulare depusă la scurt timp după aflarea sentinţei.

Cu speranţa obţinerii unei decizii favorabile, Cindrea a recurs la calea extraordinară de atac în data de 14 septembrie,  în şedinţa  publică a Completul de 5 Judecători.

Contestaţia în anulare depusă de Cindrea este judecată  luni, 26 octombrie, într-un alt dosar penal deschis la ICCJ, potrivit termenukui stabilit de Instanţa Supremă.

Ioan Cindrea, a fost condamnat definitiv  la un an de închisoare cu suspendare, pentru că în mandatul său de deputat şi-a angajat soţia la biroul parlamentar, aceasta obţinând astfel peste 35.000 de lei.

Decizia a fost luată luni, 14 septembrie, în urma apelului făcut de preşedintele CJ Sibiu. Magistraţii au dispus respingerea apelului declarat de Cindrea ca nefondat, în sedinţa Completului de 5 judecători.

“Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Cindrea Ioan împotriva sentin?ei penale nr.1071 din data de 10 decembrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Sectia Penală, în dosarul nr.2526/1/2014. Obligă apelantul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2015”, se arată în motovarea deciziei.

În prezent, Ioan Cindrea este preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu, fiind ales la scrutinul din 2012. Totodată, Cindrea conduce organizaţia judeţeană a PSD Sibiu din 1996.

Cindrea s-a suspendat din funcţia de şef al PSD în decembrie 2014, după condamnare, dar a revenit în partid la insistenţele lui Liviu Dragnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

IPJ: Comando în satul Roşia pentru câteva pâini şi prea mulţi câini crescuţi de ciobani

Străzile şi imprejurimile satului sibian Roşia au fost împânzite de weekend de zeci de poliţişti mobilizaţi de şefii Inspectoratului Judeţen pentru combaterea infracţiunilor şi menţinerea ordinii publice. La finalul misiunii, prada celor 60 de oameni ai legii a constat în 115 pâini şi 400 kg faină confiscate şi 11 amenzi […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro