Vâlcea – REȚINUT PENTRU INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER

0
157

Un bărbat, din Berislăvești, a fost reținut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.

La data de 14 noiembrie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au dispus reținerea pentru 24 de ore față de un bărbat de 46 de ani, din comuna Berislăvești, pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului.

Din cercetările efectuate de polițiștii rutieri a rezultat faptul că, în dimineața de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 10.00, bărbatul în cauză, în timp ce se afla la volanul unei autoutilitare, ar fi lovit o femeie de 86 de ani, din comuna Dăești, după care a părăsit locul accidentului. 

Victima a fost transportată la Spitalul Județean Vâlcea, unde a decedat, stabilindu-se, totodată, că decesul acesteia nu a survenit din cauze naturale, fiind sesizate organele de poliție.

În urma cercetărilor efectuate și în baza probelor administrate, la data de 14 noiembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore și introducerea acestuia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea.

Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.