VÂLCEA – DOI BĂRBAȚI DIN IONEȘTI, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI

0
124

          La data de 25 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Prundeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați de 48, respectiv 17 ani, tată și fiu, din comuna Ionești, aceștia fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de tâlhărie calificată și lovire sau alte violențe.

La data de 24 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de o femeie de 68 de ani, din comuna Ionești, cu privire la faptul că fostul concubin împreună cu fiul acestuia au intrat fără acordul ei în gospodărie și i-au sustras un motoferăstrău.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cei doi ar fi pătruns în curtea femeii, fără acordul acesteia, ar fi amenințat-o și agresat-o fizic, după care i-ar fi sustras un motoferăstrău dintr-o magazie.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii i-au identificat pe cei doi bărbați bănuiți de comiterea faptelor, iar în urma probatoriului administrat, sub supravgeherea Parchetului de pe lângă Judecătoria, au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi, fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de tâlhărie calificată și lovirea sau alte violențe.

La data de 26 aprilie a.c., cei doi o să fie prezentați magistraților pentru dispunerea de măsuri legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.