VÂLCEA – ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS-COV-2

stiri redactie

În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de prevenire și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, pompieri militari, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții de control au desfășurat activități de verificare privind respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

Astfel, polițiștii vâlceni au derulat atât în mediul urban cât și rural, acțiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 69 de societăți comerciale, 132 mijloace de transport, au fost verificate/legitimate 574 de persoane, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, în valoare de 500 de lei.

Portul măştii de protecţie este în continuare obligatoriu  în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, precum și în spații publice deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun.

Totodată, reamintim TELVERDE – 0800800165/WHATSAPP 0755021218, numerele de telefon la care pot fi sesizate nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

SIBIU - Acţiuni ale IJP

Măsuri privative de libertate           În cursul zilei de ieri, bărbatul de 23 de ani din Covasna, reținut pentru 24 de ore de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu care a dispus arestarea sa preventivă […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro