VÂLCEA – Acţiuni ale IJP

0
174

ACȚIUNI PE LINIE RUTIERĂ ÎN JUDEȚUL VÂLCEA

                    Polițiștii rutieri vâlceni au acționat la data de 29 iulie a.c.,  pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care depășeșsc regimul legal de viteză și pe linia prevenirii accidentelor rutiere în care sunt implicați bicicliști.

Polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe Drumul Național 67, pentru prevenirea accidentelor rutiere ca urmare a vitezei legale, fiind aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, 35 pentru depășirea limitei legale de viteză și 6 pentru alte abateri constatate.

Au fost reținute 5 permise de conducere și un certificat de înmatriculare, iar valoarea sancțiunilor este de aproximativ 25.000 de lei.

Polițiștii rutieri au acționat, la aceeași dată, în tot județul, pentru depistarea bicicliștilor care nu respectă normele rutiere, fiind aplicate 169 de sancțiuni contravenționale, pentru abateri comise de bicicliști, dar și pentru alte fapte.

BĂRBAT REȚINUT PENTRU VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE, AMENINȚARE ȘI VIOLARE DE DOMICILIU

                Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Lăpușata au reținut pentru 24 de ore, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, un bărbat din comuna Copăceni, cercetat pentru amenințare, violare de domiciliu și violență în familie.

În noaptea de 29/30 iulie a.c., polițiștii au fost sesizați pentru SNUAU 112, de către o femei din comuna Copăceni, cu privire la faptul că, fostul ei soț ar fi pătruns fără drept în locuința sa, din localitate și ar fi amenințat cu moartea persoanele prezente.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma investigațiilor efectuate, a fost înregistrat un dosar penal, fiind luată măsura reținerii pentru 24 de oră, față de bărbatul de 46 de ani.

Cel în cauză urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.