VÂLCEA – Acţiuni ale IJP

0
130

TÂNĂR DIN MUNICIPIUL RÂMNICU VÂLCEA, REȚINUT PENTRU SĂVÂRȘIREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Râmnicu Vâlcea, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, au continuat cercetările într-o cauză penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de tâlhărie calificată și furt calificat (5 acte materiale), fiind identificat un tânăr de 20 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, bănuit de comiterea faptelor.

La data de 24 septembrie 2020, tânărul ar fi intrat într-o sală de jocuri de noroc, din municipiu, purtând o cagulă pe față și folosindu-se de un cuțit ar fi amenințat o angajată, cerându-i încasările pe noaptea respectivă, moment în care femeia a apăsat butonul de panică, iar tânărul a fugit din unitate.

De asemenea, în perioada septembrie-octombrie 2020, persoana bănuită ar fi sustras produse alimentare din mai multe magazine din Râmnicu Vâlcea.

În urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală au dispus reținerea tânărului pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat magistraților pentru dispunerea de măsuri legale.

  •  

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR PENTRU SALVAREA UNUI CÂINE

La data de 17 martie a.c., medicul veterinar Avram Răzvan, inspector de poliție din cadrul Biroului pentru Protecției Animalelor, se afla în comuna Budești, satul Ruda, când a auzit în pădurea din zonă schelălăiturile unui animal.

Colegul nostru a intrat în zona mlăștinoasă a pădurii unde a găsit un câine prins într-un laț.

La fața locului a ajuns și seful Biroului pentru Protecției Animalelor, inspector principal de poliție Verzescu Florian, cei doi reușind în scurt timp sa elibereze animalul speriat.

Operațiunea de salvare s-a încheiat cu succes, iar starea de sănătate a câinelui este una bună.

  •  

BĂRBAT DIN MĂCIUCA REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Bălcești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, au continuat cercetările în cauza de penală de ucidere din culpă, după ce în noaptea de 13/14 martie a.c., pe raza satului Botorani, comuna Măciuca, a avut loc un accident rutier în urma căruia a rezultat decesul a două persoane.

Polițiștii au identificat un bărbat de 38 de ani, din comuna Măciuca, care în noaptea de 13/14 martie a.c., deși ar fi luat la cunoștință de producerea  evenimentului rutier, nu ar fi acordat ajutor victimelor și nici nu a anunțat organele abilitate de producerea accidentului. 

La data de 17 martie a.c., în urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate.

Bărbatul urmează a fi prezentat magistraților pentru dispunerea de măsuri legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.