Vâlcea – ACȚIUNEA TRUCK&BUS

stiri redactie

Autovehiculele pentru transportul persoanelor sau mărfurilor vor fi oprite pentru control, în această săptămână, de polițiștii rutieri.

Pe parcursul săptămânii 12-18 octombrie a.c., polițiștii rutieri vâlceni desfășoară acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Acțiunea se desfășoară conform Planului de Operațiuni al Forțelor Europene ale Poliției Rutiere ( ROADPOL) și este coordonată la nivel național, de către Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

În cele 7 zile, controalele polițiștilor au în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.

În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vizează și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.

De asemenea, polițiștii rutieri verifică în continuare modul în care conducătorii și pasagerii autovehiculelor destinate transportului de persoane respectă măsurile dispuse pentru prevenirea răspândirii și infectării cu noul coronavirus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Vâlcea - ACȚIUNI DE PREVENIRE ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS-COV-2

În perioada 10 – 11 octombrie a.c. polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au continuat activitățile de informare și de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă. Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Ministerului […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro