Vâlcea – ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA GRADULUI DE DISCIPLINĂ RUTIERĂ

0
145

La data de 16 februarie a.c., polițiștii rutieri vâlceni au organizat o acțiune cu efective mărite, pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză de către conducătorii auto și conducerea sub influența alcoolului, fiind folosite 7 aparte radar.

Astfel, pentru neregulile depistate în trafic, au fost aplicate 240 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G.195/2002, din totalul acestora 111 sancțiuni au fost pentru depășirea vitezei legale.

De asemenea, au fost reținute 22 de permise de conducere, din care 11 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și a fost constatată și o infracțiune la regimul rutier.

Totodată, polițiștii au retras 7 certificate de înmatriculare pentru neregulile descoperite.

Acțiunile de genul vor continua și în perioada următoare.

  •  

                  TÂNĂR DIN COSTEȘTI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI

La data de 16 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Horezu au fost sesizați cu privire la faptul că, un elev a fost agresat fizic în incinta unei unități școlare din oraș.

Polițiștii ajunși la fața locului au constat că cele sesizate se confirmă, în fapt, un tânăr de 20 de ani, din Costești, a intrat în interiorul unității școlare prin punctul de control acces, motivând că se deplasează până la secretariatul unității în vederea solicitării eliberării unei diplome de studii, lucru pe care l-a făcut, după care acesta s-a deplasat la o sală de curs unde l-ar fi agresat fizic pe un tânăr de 17 ani, conflictul fiind aplanat de către un cadru didactic al unității școlare.

În urma evenimentului, tânărul de 17 ani nu a necesitat îngrijiri medicale.

Polițiștii l-au condus pe tânărul de 20 de ani la sediul poliției, pentru audieri, unde în urma probatoriului administrat față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, tânărul fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu.

Tânărul a fost încarcerat la Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliției Județean Vâlcea, iar astăzi o să fie prezentat magistraților pentru dispunerea de măsuri legale.

Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.