Tango Simfonic la Filarmonica Sibiu

Ediția a doua a proiectului ”Tango Simfonic – Milonga de mis amores” o aduce din nou în fața publicului sibian pe îndrăgita interpretă Analia Selis. Biletele pentru concertul de joi 5 martie s-au epuizat rapid, motiv pentru care evenimentul a fost programat și în data de 4 martie 2020. Pe scenă, alături de Analia Selis va mai urca bandeneonistul Omar Massa din Argentina. Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu va fi condusă de dirijorul Horváth József. Evenimentul este organizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Sibiu.

Proiectul ”Tango simfonic” a luat naștere la inițiativa Analiei Selis, în anul 2015 și s-a desfășurat până în 2018, toate concertele fiind sold out. Muzica a fost aranjată pentru orchestră de cameră, pian și voce, și a fost prezentat publicului în colaborare cu cele mai importante filarmonici din România. Repertoriul Tango Simfonic II va include creațiile unor compozitori de tango celebri, precum Anibal Troilo, Mariano Mores, Sebastian Piana, Astor Piazzolla și Carlos Gardel, dar concertul va aduce pe scenă și tangoul interbelic românesc.  „Tango Simfonic este un proiect care mi-a îmbogățit viața profesională. Am crezut în acest proiect încă de la început, prima ediție continuând să fie prezentă timp de trei ani pe scene din țară și din străinătate, cu biletele sold out. Acest proiect m-a pus în legatură cu sute de muzicieni, împărțind cu ei iubirea pentru acest stil de muzică; mi-a permis să cunosc ce se întâmplă pe scena muzicii clasice, iar vocea mea a fost într-o sinergie perfectă cu instrumentele clasice. Aprecierea de care s-a bucurat prima ediție m-a încurajat să o creez și pe următoarea, cu un repertoriu nou, publicul și orchesterele din orașele în care am cântat deja așteptând de la mine o nouă interpretare a tangoului argentinian în acorduri de muzică clasică. Sunt fericita să continui colaborarea cu Omar Massa, bandoneonul fiind instrumentul caracteristic tangoului argentinian, iar Omar este unul dintre cei mai apreciați bandoneoniști din generația sa, la nivel mondial” a declarat Analia Selis.

Originară din Tucumán, Argentina, Analia Selis a obținut în 1998 „Diploma de educatoare de muzică” la „Universitatea de Muzica” din San Miguel de Tucumán (Argentina), iar în 2002 „Diploma in Vocal Performance” la „Longy School of Music” (Boston, USA). În anul 2009, a fost invitată pentru a doua oară să cânte în “Piața Festivalului George Enescu”. În 2014 a debutat în arta tangoului cu turneul național „Vă place Tango?” împreună cu violoncelistul Răzvan Suma și chitaristul argentinian Julio Santillan. . În anul 2016 a început cariera sa internațională, fiind invitată să reprezinte România la ABU Radio Song Festival (Beijing, China) și să cânte în orașul său natal (Tucumán, Argentina).Tot în anul 2016 devine membru al ansamblului „ArgEnTango”. În prezent continuă să promoveze tangoul argentinian atât în România cât și în Europa fiind invitată anul aceasta în Lituania, Elveția si Cehia.

Născut în 1981, în Buenos Aires, Omar Massa a început studiile muzicale la vârsta de cinci ani şi a debutat, doi ani mai târziu, la “Café Tortoni”, un local tradiţional de muzică tango din Buenos Aires, interpretând piesele compozitorului Astor Piazzolla. La vârsta de 12 ani a intrat la Conservatorul Naţional de Muzică unde a studiat bandoneonul cu renumiţi maeştri, iar mai târziu a devenit unul dintre discipolii lui Alejandro Barletta, care l-a introdus în lumea muzicii clasice. În 2014 a fost nominalizat la Premiile Muzicale Gardel din Argentina pentru CD-ul Tribut pentru Piazzolla. În acelaşi an Omar a susţinut recitaluri în mai multe centre muzicale importante din Europa, Asia şi Statele Unite ale Americii. Turneele sale au fost descrise de către Ministerul de Afaceri Externe al Argentinei ca fiind “evenimente culturale şi artistice de mare importanţă pentru Argentina”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Lucrări de remediere a unei avarii a conductei de distribuție apă potabilă, pe strada Măgurii din Cisnădie

Apă Canal Sibiu S.A. anunță că marți, 3 martie ac, se va interveni pentru remedierea unei defecțiuni apărute pe conducta de distribuție a apei potabile, pe strada Măgurii, din Cisnădie. Lucrările se vor desfășura în intervalul orar 09:00 – 15:00. Pe durata lucrărilor va fi întreruptă furnizarea apei potabile în […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro