Specialiști în comunicare vin la prima ediție a Seminarului vocațional de PR

0
150

Speakeri de top din Sibiu și din București vor fi prezenți la prima ediție a proiectului ”Seminar vocațional de PR”,organizată de Asociația e-Xplorator Sibiu, în parteneriat cu Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu șico-finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, prin ”Concursul național de proiecte de tineret”. Scopul acestui eveniment este stimularea implicării tinerilor în viața societății, informarea și consilierea profesională a viitorilor specialiști în comunicare și relații publice,  prin stimularea de activități vocaționale specifice.

”Seminarul vocațional de PR” se va desfășura în perioada 9-13 octombrie, la Complex Medieval Unglerus din Biertan, județul Sibiu.

Pe durata celor patru zile de seminar, cei 30 de tineri, din șase județe (Sibiu, Brașov, Mureș, Olt, Vâlcea și Bacău) vor avea șansa să învețe de la specialiști cum trebuie abordată comunicarea pentru a fi eficientă, care sunt tehnicile de influențare a opiniei publice și a comportamentului acestuia, ce înseamnă branding și rebranding. Cei șase traineri care vor susține prezentări și workshop-uri sunt:Isabella Brănișteanu (Marketing Specialist, Thinkegic – Strategic Thinker), Camelia Eremia (Client Service Director MSL The Practice), Florin Ionescu (Strategy Director MSL The Practice), Ionuț Georgescu (Team manager BC CSU Sibiu),  Bogdan Gheorghiță (Lector univ. dr. ULBS, specialist marketing politic) și Ioana Curta (Lector univ. dr. ULBS, specialist publicitate și brand).

În cadrul evenimentului vor fi abordate teme precum: Crizele de imagine și gestionarea lor, Marketingul și PR în sport, Personal branding, Planificarea strategică, Campaniile media, Publicitate, Marketing, Vânzări, Brand și Rebranding, Tendințele anului în PR. ”Sunt teme extrem de generoase în furnizarea de informație de calitate, sunt atractive și actuale, sunt teme care ar trebui să intereseze orice specialist în comunicare. Ne adresăm în mod special celor atrași de noile tehnologii, de noile platforme de comunicare, de modalitățile prin care poate fi difuzat mesajul. Tinerii participanți vor putea descoperi care este rolul PR-ului în societatea contemporană, importanța și influența pe care o poate avea această vocație. Vom încerca să sădim în mintea participanților, dornici să parcurgă acest drum spre a deveni specialiști PR, faptul că cinstea, corectitudinea, transparența și încrederea sunt calități care nu au voie să lipsească.”, a declarant Ioana Curta, președintele Asociației e-Xplorator.

Beneficiul social pe care îl generează un astfel de proiect menit să educe tinerii, să-i ajute să conștientizeze importanța implicării în viața socială, este în primul rând de natură educațională, venit pentru a soluționa anumite blocaje în ceea ce privește limitele de înțelegere, limitele de comportament ale tinerilor. ”Încercăm să îi aducem mai aproape, în interiorul societății civile. Societatea are așteptări de la noua generație, o generație de tineri instruiți, corecți, întreprinzători, capabili să își practice vocația cunoscându-i riscurile și avantajele.”,  a declarat Teodor Boantă, purtător de cuvânt al Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.