SITUAŢIA TRAFICULUI LA ORA 8.45

0
510

Centrul INFOTRAFIC al Poliţiei Române informează că din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, circulaţia rutieră este întreruptă pe Autostrada Soarelui, pe sectorul cuprins între Bucureşti şi Fetești.

De asemenea, nu se circulă pe mai multe tronsoane de drumuri naţionale:

  • în judeţul Buzău: DN2 Buzău – Urziceni, DN2C Costești – Slobozia, DN2B Buzău – Brăila (Șoseaua Spătarului), DN22 Râmnicu Sărat – limita cu județul Brăila;
  • în județul Giurgiu: DN5B Giurgiu – Ghimpați;
  • în județul Călărași: DN41 Oltenița – Daia (pe sectorul Chirnogi – Căscioarele);
  • în județul Vrancea: DN23B Măicănești – Ciorăști, DN2N Bogza – Dumbrăveni.

Din cauza căderilor de pietre, traficul rutier este întrerupt pe DN57 Cozla – Șvinița, în județul Caraș-Severin.

Din pricina viscolului, în județul Argeș, pe DN73 a fost instituită restricție de tonaj (7,5 tone) între municipiul Câmpulung și limita cu județul Brașov.

Potrivit informațiilor primite de la Serviciul de Poliție Transporturi Maritime, sunt suspendate manevrele în porturile de la Marea Neagră (vânt puternic).

De asemenea, Secția Regională de Poliție Transporturi Constanța a informat că, până la ora 13.00, nu vor pleca trenuri din gara Constanța.De asemenea, trebuie luată în calcul şi posibilitatea întreruperii circulaţiei pe unele drumuri, iar în acest caz din autovehicul nu trebuie să lipsească haine groase, pături, alimente, apă şi unul sau mai multe telefoane mobile cu adaptor la priza auto. În cazul în care traficul rutier se va întrerupe din cauza zăpezii, sfătuim conducătorii auto să oprească autovehiculele în afara părţii carosabile, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.