SIBIU – Un jandarm, ofițer în cadrul Jandarmeriei Sibiu, medaliat la încheierea misiunii sub egida N.A.T.O. în Afganistan

0
113

Căpitanul Vlad Alexandru este unul dintre cei patru jandarmi români care s-au întors recent din Afganistan, după ce au participat pentru o perioadă de 6 luni la misiunea NATO – Resolute Support Mission (RSM), de consiliere a forţelor de ordine publică şi securitate afgane.

În semn de apreciere şi recunoaştere a activităţii desfăşurate, camaradul nostru a primit medaliile NATO non-Article 5 şi US Army Commendation, aprecierea de serviciu întocmită de superiorii americani fiind ,,Outstanding”(Excepţional).

În cele şase luni, jandarmul a îndeplinit funcţia de Staff Officer, mai exact a desfășurat activități de pregătire cu noii ofițeri care se alăturau colegilor în misiune.

Activitatea de bază a personalului Jandarmeriei Române dislocat în Afganistan a constituit-o mentoratul. Jandarmii români au avut misiunea de a veni în sprijinul forțelor de securitate și instituțiilor afgane prin activități de pregătire, instruire, perfecționare și consiliere.

Pentru a participa la această misiune, colegul nostru a trecut mai multe probe de verificare a cunoştinţelor de specialitate, a competenţelor lingvistice în limba engleză, examenul psihologic, cât şi cel medical.

Căpitanul Vlad Alexandru este ofiţer activ în Jandarmerie din anul 2010. A absolvit cursul de pregătire de bază, specialitatea misiuni internaționale – Afganistan în anul 2015.
Este a doua misiune internațională la care participă, prima misiune fiind desfășurată în anul 2019.

„A fost o experiență inedită, la fel ca prima.
Ocazia de a lucra, coopera cu ofițeri din alte state și schimbul de experiență sunt unice.
Perioada aceasta dificilă compensează cu satisfacția profesională și cu îndeplinirea obiectivelor pe care mi le-am stabilit în carieră. La final pot spune că a fost o nouă provocare în care i-am învățat pe ceilalți, dar din care am avut de învățat și eu.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.