SIBIU – Tribunalul Sibiu s-a sesizat din oficiu cu privire la decesul unei persoane de sex masculin

stiri redactie

La data de 17.06.2021 Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a sesizat din oficiu cu privire la decesul unei persoane de sex masculin în vârstă de 53 ani , al cărei cadavru a fost găsit în propria locuinţă şi care prezenta multiple urme de agresiune la nivelul corpului.

În prezent se efectuează cercetări în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului, sub aspectul infracţiunii de omor, prev. şi ped. de art. 188 alin.1 C.penal ,

Potrivit fişei de constatări preliminare întocmite de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Sibiu, moartea a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic şi hemoragic consecutiv unui politraumatism cu multiple plăgi (la nivelul capului, toracelui şi membrelor), hematoame extinse (la nivelul capului, trunchiului şi membrelor) şi fracturi osoase (claviculă stângă, stern şi coaste).

Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigaţii Criminale şi al medicilor legişti din cadrul Serviciului Judeţean  de Medicină Legală Sibiu.

Vom reveni cu un comunicat într-o fază ulterioară a anchetei.

  Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

0.08 - Rata de incidenţă în municipiul Sibiu

Vă informăm că rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 0,07/1000 de locuitori în ultimele 14 zile. În ceea ce privește rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea: UAT POPULATIE DEPABD CAZURI CONFIRMATE IN ULTIMELE 14 ZILE Rata de incidență MARPOD 993 1 […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro