SIBIU – SIBIUL SE ÎMBRACĂ-N IE LA CEA DE A VII-A EDIȚIE A ZILEI UNIVERSALE A IEI

20-21 iunie 2020 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

24 iunie 2020 – Conferință online: IA, haină de lumină a sărbătorii

Ne apropiem de miezul anului, de cea mai lungă zi din an și de începutul verii astronomice. În prag de solstițiu și de Sânziene, sărbătorim Ziua Universală a Iei pentru a 7-a oară, în Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu. Sub titlul ÎMPREUNĂ deschidem larg porțile Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului pentru a-și primi oaspeții. Însoțiți de Rusalce, de Sânzienele care se pregătesc să anunțe solstițiul și Sfântul Ioan de Vară, intrăm din nou în lumea magică a IEI. Suntem convinși că sensul lui ÎMPREUNĂ a căpătat anul acesta valențe multiple, dincolo de granițe fizice, în spiritul unor comunități reașezate parcă, ardelenește, în matca empatiei și maturității.

REPERE DIN PROGRAM

MUZEUL ÎN AER LIBER DIN DUMBRAVA SIBIULUI

Sărbătoarea este întregită de decorarea Muzeului ASTRA cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria E – Patrimoniul Cultural Național, distincție acordată de Președintele României, Excelența Sa domnul Klaus Johannis, pentru merite deosebite în peisajul cultural autohton și internațional. Distincția va fi înmânată de către viceprim-ministrul României, doamna Raluca Turcan. Festivitatea va avea loc sâmbătă de la ora 17.00, pe scena Târgului de țară.

Am ales patru spații distincte din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului pentru ediția de anul acesta, invitându-vă la cea mai frumoasă plimbare prin muzeu, pe alei senzoriale și poieni înverzite, din Târgul de țară pe aleea pivelor spre gospodăriile din Văleni, Târgu Cărbunești, Râșculița și Straja.

Din programul acestui an nu vor lipsi târgul de ii și obiecte tradiționale, plimbarea în IE cu Biciclete Cochete, cosițe și cununițe de flori împletite. Sâmbătă după-amiaza, de la ora 17.30, pe scena Târgului de țară invitați sunt Petra Acker & the Band.

Petra Acker & the Band – tribul a patru artiști-magicieni neconvenționali care aleg să se joace continuu, în cel mai original mod, cu ritmurile, sunetele, undele și vibrațiile, cu muzica.

Cineva, cândva, spunea că să asculți muzică înseamnă, de fapt, să asculți ce se întâmplă în tine când se aude muzica. Petra Acker & the Band sunt cei care știu să facă să se „întâmple” metamorfoze, bucurie și sinestezie în lăuntrul tuturor atunci când pendulează de la funk la afrobeat sau de la jazz la r’n’b.

Muzicieni consacrați, Petra Acker & the Band ridică întotdeauna ștacheta evenimentelor la care sunt invitați. Din Europa în SUA, de la Untold și Waha la Festivalul de Jazz din Budapesta, de la renumitul Club de Jazz „Porgy and Bess” din Viena și până la cele mai colorate și luminoase scene din lume.

Anul acesta, pe lângă un nou album cu compoziții proprii, am cules cu grijă bijuterii muzicale rare din jazzul românesc vechi și obscur, pentru a le reda strălucirea și a le face cunoscute tuturor. Printre primii artiști pe care vrem să-i reascultați prin performanceul nostru, se numără Laurențiu Profeta, Ramon Tavernier, Cătălin Tîrcolea sau Radu Ghizășan.

CONFERINȚĂ ONLINE – IA, HAINĂ DE LUMINĂ A SĂRBĂTORII

Părintele prof. Constantin Necula ne-a însoțit încă de la prima ediție organizată de Muzeul ASTRA. Anul acesta, pe 24 iunie, de Sânziene, de la orele 18:30, devine gazdă în conferința online organizată în parteneriat cu Centrul de Cultură și Știință al României la Tunis, Ambasada României la Tunis, Institutul Limbii Române și Doxologia, avându-le invitate pe Mirela Crețu – Director Muzee pavilionare (Muzeul ASTRA), Iulia Gorneanu (autor, curator, colecționar), conf. univ. dr. Lia Faur (scriitor, Lector de limba română la Universitatea El Manar, Institutul de limbi moderne Habib Bourguiba, Tunis; coordonator al Centrului de Cultură și Știință al României la Tunis) și Andreea Ciortea (antreprenor cultural, co-organizator și inițiator Ziua IEI Sibiu și comunitatea online IA Sibiu).

ONLINE:

Tot ceea ce trebuie să faci este să porţi o IE sau o cămaşă tradiţională oriunde te-ai afla, să te fotografiezi şi să îţi schimbi poza de profil pe contul de facebook, twitter sau instagram, iar apoi să o împărtăşeşti cu noi pe pagina de facebook https://www.facebook.com/muzeulastrasibiu și https://www.facebook.com/IASIBIU/

Hashtaguri

#MuzeulASTRA #ZiuaIei #24iunie #Sânzienele #IASibiu #lablouseroumaine

#Romania

Ziua Universală a Iei este sărbătorită în fiecare an pe 24 iunie, de Sânziene, și a fost inițiată în anul 2013 de Comunitatea online La Blouse Roumaine.

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

BRAŞOV - Activitatea Gărzii Forestiere Brașov în perioada 18.05-17.06.2020

Pe perioada stării de alertă instituită pe întreg teritoriul țării începând cu data de 18 mai 2020, în baza prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 394/18.05.2020, Garda Forestieră Brașov a efectuat atât în urma autosesizării sau a petițiilor, cât și în colaborare cu instituțiile partenere (IPJ, Jandarmeria Română, MAPN), un număr […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro