SIBIU – Secretele gustului. Gulașul olarului

stiri redactie

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează duminică, 9 mai 2021, un eveniment dedicat gastronomiei maghiare. Este vorba despre Secretele gustului. Gulașul olarului, o activitate culinară în care vizitatorii pot afla ingredientele unui gulaș unguresc, precum și beneficiile gătitului în vase de lut pe vatră deschisă. Evenimentul se va desfășura în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Gospodăria -atelier de olar din Corund, Harghita începând cu orele 10.00.

,,Muzeul ASTRA a adoptat un „concept viu” prin implementarea și derularea unor programe culturale dedicate publicului, prin punerea în valoare a patrimoniului cultural și a resurselor naturale. Bucătăria maghiară este o sinteză a mâncărurilor europene asortate cu condimente specifice. Preparatele sunt de obicei cu carne și se gătesc la foc deschis, pe vatră într-o oală suspendată deasupra focului. Există zeci de rețete diferite de gulaș provenind din toate regiunile Ungariei și din Transilvania, însă gustul lui este întotdeauna unic, iar secretele rețetelor originale sunt păstrate cu grijă de bucătarii maghiari.”, a declarat Karla Roșca, șef secție Muzee pavilionare

Gulașul unguresc de la Bálint Csaba, olar-bucătar din Miercurea Ciuc, renumit pentru gustoasele preparate pregătite la Târgul Frumos. Ceramic. Folositor.

Program:

-Secretele gustului. Gulașul olarului (atelier gastronomic susținut de olarul Bálint Csaba din Miercurea Ciuc)

-Să învățăm să gătim în oala de lut. Ingredientele secrete ale unui gulaș unguresc

Începând cu ora 10.00

-Prezentarea ceramicii lucrate în Atelierul de olărit „Scout” din Nocrich (stand cu vânzare)

Interval orar: 10.00-17.00

-Ghidaj tematic în Gospodăria – atelier de olar din Corund, județul Harghita:

Interval orar: 11.00-14.00

Gulașul olarului poate fi degustat începând cu ora 14. 00 până la epuizarea porțiilor.

Toate evenimentele din programul Muzeului ASTRA sunt organizate în conformitate cu normele sanitare recomandate de autorități pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

ARGEŞ - ACȚIUNI DE PREVENIRE A RĂSPÂNDIRII ȘI LIMITARE A INFECTĂRII CU VIRUSUL SARS COV-2

Activităţile desfăşurate cu scopul prevenirii răspândirii infectării cu virusul SARS COV-2 au caracter permanent, atât pentru polițiști, cât și pentru celelalte structuri cu care se acționează în sistem integrat. Polițiștii au verificat, în cursul zilei de ieri, în total, 1.574 de persoane și 138 de mijloace de transport persoane. Totodată, […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro