Sibiu – Memoriu- Analiză și propuneri pentru planurile cadru învățământ liceal și professional, disciplina geografie

0
111

Studiul geografiei permite dezvoltarea orizontului intelectual, oferind noi perspective de înțelegere a realității. Prin obiectul ei de studiu, geografia este o știință spațială, iar ca mod de abordare este o știință sistemică. Geografia este o disciplină care contribuie la dezvoltarea conștiinței identitare a elevilor, a atașamentului față de valorile naturale și spirituale ale poporului român.
România si-a asumat o strategie națională pentru o dezvoltare durabilă în care accentul este pus pe educație. Prin geografie se analizează și aplică la clasă conceptul de dezvoltare durabilă, raporturile om – mediu, elevii fiind puși în situația de a reflecta asupra impactului unor acțiuni economice asupra mediului, de a căuta și de a găsi soluții la diferite situații reale, concrete, posibile.
Studierea geografiei poate oferi unei persoane o înțelegere holistică a planetei noastre și a sistemelor sale în contextul globalizării.În acest sens, elevii care studiază geografia la liceu sunt mult mai pregătiți să înțeleagă subiecte cu impact deosebit asupra oamenilor cum sunt: hazardurile naturale și antropice, migrațiile, suprapopularea, schimbările climatice, problemele de organizare și amenajare a teritoriului, aspectele geopolitice ș.a.
Analiza atentă a variantelor de planuri cadru, ne determină să emitem în urma consultărilor cu colegii geografi, următoarele precizări:

• Solicităm ca disciplina geografie să fie prezentă prin TC la toate filierele și nivelurile/anii de studiu din învățământul liceal.

• În varianta 1, propusă pentru liceele teoretice există o bună poziționare a disciplinelor de cultură generală, inclusiv a geografiei.

• În varianta propusă pentru liceele vocaționale, poziționarea disciplinelor de cultură generală este echilibrată, cu excepția liceelor de artă unde este de neînțeles absența geografiei de la clasele a X-a și a XI-a și ,,compensarea’’ cu 2 ore pe săptămână la clasa a XII-a.

  • Lipsa geografiei în clasele a X-a și a XI-a, va determina multe cazuri de insucces școlar. Elevii de clasa a XII-a, în fața examenului de bacalaureat, se vor trezi cu lipsuri mari în ceea ce privește conținuturile de geografie umană, aferente clasei a X-a și necunoașterea problemelor fundamentale ale lumii contemporane, pe care ar fi trebuit să le studieze în clasa a XI-a. Elevii de la specializările artistice sunt astfel discriminați în raport cu elevii celorlalte specializări ale filierei vocaționale.

• În variantele propuse pentru liceele tehnologice, diminuarea orelor de geografie este drastică și nejustificată, cu excepția variantei I-a (parțial) șia II-a (pentru profil servicii – liceele economice).

  • Considerăm ca total discriminatoriu și lipsit de orice justificare faptul ca, un elev de la filiera teoretică, profilul umanist, științe sociale, clasele XI-XII, să beneficieze de 3 ore/săptămână, ceea ce este normal – disciplina geografie, iar colegul său de la un liceu tehnologic să ,,beneficieze’’ de 0,5 ore/săptămână – disciplina geografie, excepție varianta 1 și profilul servicii – varianta 2.
  • Nu înțelegem considerentele pentru care liceul tehnologic ,,s-a transformat’’ în învățământ
    profesional (școală profesională). Argumente:
    o Asemănarea aproape identică a ponderii disciplinelor din ariile curriculare pentru liceu tehnologic și învățământ profesional, ambele clasa a IX-a. Discipline din ariile curriculare – liceu 29 ore (TC+CD), învățământ profesional 28 ore (TC+CD). Paradoxal sau nu, la varianta 3 pentru licee tehnologice disciplinele din ariile curriculare au alocat un număr mai mic de ore decât la învățământul profesional !!!!.
    o Săptămânile de practică egale (5) !!!!. La învățământul profesional este corect, ca ponderea disciplinelor de cultură generală să fie redusă, iar a celor de specialitate mai mare. Stagiile de practică, de asemenea este normal să fie mai mari, dar nu egale cu cele de la liceele tehnologice. În acest context prin planurile cadru propuse se diminuează și mai mult săptămânile alocate teoriei (2 săptămâni la clasele a IX-a și 3 săptămâni la clasele a X-a și a XI-a).
  • Este o mare nedreptate ce se propune liceelor economice (excepție varianta 1 pentru clasele IX-XI și varianta 2). Consultați statisticile din ultimii 10 ani, spre exemplu, din baza de date a ministerului și constatați procentele de promovabilitate la Bacalaureat (peste 90%), procentul elevilor care au ales geografia ca probă de bacalaureat la alegere (peste 80% din total absolvenți) cu rezultate foarte bune. Elevii și părinții doresc păstrarea geografiei, la alegere cu alte discipline, ca probă de bacalaureat, atât la liceele teoretice și vocaționale cât și la liceele economice, dovadă memoriile și listele cu semnături din anii trecuți, care sunt la ministerul de resort. Pentru clasa terminală a ciclului liceal, disciplina geografie ar trebui să aibă o poziție privilegiată, deoarece oferă o bază informațională referitoare la țara noastră în contextul UE și al Europei, iar competențele formate sunt utile integrării europene a absolvenților învățământului preuniversitar.
  • Ținând cont că elevii din liceele tehnologice provin, în general, din familii paupere (părinții nu au un nivel de educație foarte ridicat și nici venituri importante care să susțină accesul la un nivel superior de educație (universitațe), dar care, în actualul context european, vor prezenta o mare mobilitate la nivelul UE (lucrători comerciali, bucătari, cofetari, ospătari, lucrători pe mașini CNC, lucrători in domeniul turismului etc.), considerăm că geografia studiată la liceu poate ajuta acești elevi să înțeleagă aceste informații, să gândească critic, să cerceteze, să facă deosebirea între un „fake news” și o știre adevărată, adică să știe să se adapteze la schimbările foarte rapide ale vieții din lumea contemporană.
    • Pentru învățământul profesional, considerăm oportună varianta 1.
    • Nu apărăm Geografia, în detrimentul altor discipline școlare, fiecare are importanța ei în formarea profilului absolventului focalizat pe filiere, profilurișispecializări, darprindiminuareaeise ,,lovește’’ atât într-un pilon identitar cât și în valorizarea elementelor interculturale bazate pe respect, toleranță și diversitate.
    În acest context, noi, profesori de geografie și membri ai Societății de Geografie, Filiala Sibiu, vă înaintăm un set de propuneri pe care le considerăm pe deplin justificate pentru elaborarea variantelor finale de planuri cadru, care să servească societății românești în ansamblul său, principiilor și valorilor democratice asumate.

Propuneri:

  1. Varianta 1 pentru liceele teoretice
  2. Corecții la varianta pentru liceele vocaționale, profilurile muzică, coregrafie, arta actorului, arte plastice, design – clasa a X-a 1 oră (TC), clasa a XI-a 1 oră (TC), ținând cont de faptul că, în primul rând, clasa a X-a face parte din învățământul obligatoriu și doar geografia este eliminată ca disciplină din curricula acestui tip de învățământ, iar, în al doilea rând, la clasa a XI-a este singura disciplină eliminată din aria curriculară ”Om și societate”, în această zonă fiind toate disciplinele ce pot fi selectate la examenul de Bacalaureat.
  3. Varianta 1 pentru liceele tehnologice cu amendamentul pentru liceele economice, profil servicii astfel:
    Clasa a XI-a, socio-umane 2 ore (TC), geografie 1 oră (TC)
    Clasa a XII-a, geografie 2 ore (TC), socio-umane 1 oră (TC)
  4. Varianta 1 pentru învățământul profesional
  5. Redimensionarea orelor de teorie prin renunțarea la creșterea săptămânilor de practică. Obs. Este injust ca numărul săptămânilor de practică din clasa a IX-a, liceutehnologic, să fie egal cu cel al săptămânilor de practică din clasa a IX-a, învățământ profesional. Această redimensionare este valabilă și în cazul claselor a X-a și a XI-a, licee tehnologice.

Filiala Sibiu a Societății de Geografie din România

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.