Sibiu – Campanie de reciclare a deșeurilor electrice în Sibiu

stiri redactie

Sibiul se implică și în acest an în organizarea Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice (14 octombrie), alături de Asociația RoRec și partenerii locali de colectare.

Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice este inițiativa WEEE Forum, o asociație internațională non-profit a organizațiilor colective ale producătorilor de echipamente electrice și electronice. Evenimentul este o ocazie pentru a atrage atenția consumatorilor asupra importanței colectării selective a aparatelor uzate, pentru a crește gradul dereutilizare, recuperare și reciclare a acestora.

Campania de colectare a deșeurilor electrice se va desfășura în perioada 30 septembrie – 25 octombrie. Dacă aveți astfel de aparate vechi, iată ce trebuie să faceți:

  • În cazul deșeurilor grele și/sau voluminoase, acestea pot fi preluate de la domiciliu sau sediul firmei dumneavoastră, în baza unei comenzi telefonice la TelVerde 0800 444 800, un serviciu gratuit, apelabil de luni până sâmbătă, între orele 9-17.
  • Dacă deșeurile sunt ușor transportabile, sunteți rugați să le predați în zilele de 9 și 10 octombrie, între orele 10 și 16.30 în unul dintre următoarele puncte provizorii de colectare:
  • Cartierul Ștrand – magazinul Profi,
  • La Cedonia – Farmacia San Marco,
  • Cartierul Valea Aurie – Școala Gimnazială nr. 25,
  • Cartierul Terezian – magazinele Profi și Lidl,
  • Cartierul Lazaret – magazinul Trans Agape.

Cei care predau deșeuri electronice vor fi înscriși într-o tombolă cu premii organizată de partenerii campaniei. Extragerea va avea loc la Centrul de Colectare DEEE din str. Henri Coandă nr. 69, în data de 26 octombrie, începând cu ora 13:00. Premiile constau în 3 fiare de călcat, 3 seturi de nivele, 3 cafetiere, 1 cuptor cu microunde digital și 1 aspirator.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Sebeş - Activitatea Primăriei Municipiului Sebeș continuă cu toate măsurile de precauție

În cursul săptămânii trecute, o persoană care este angajată a Primăriei Municipiului Sebeș a anunțat că nu se mai prezintă la muncă deoarece un membru al familiei sale a fost testat pozitiv cu virusul SARS–CoV-2. Drept consecință, toți angajații primăriei care au intrat în contact direct cu aceasta au fost testați. Rezultatul […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro