SIBIU – Activităţi ale IJP

0
133

Reținut și cercetat penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive

La data de 16 aprilie a.c., în jurul orei 19,00, pe raza localității Agârbiciu, polițiștii Secției de Poliție Rurală Axente Sever au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Mediaș.

Cu această ocazie, s-a constatat că dreptul de a conduce al bărbatului este suspendat, iar testarea șoferului cu aparatul Drugtest a prezentat rezultat pozitiv la cannabis și amfetamină, motiv pentru care medieșeanul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism.

În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunilor de conducere având acest drept suspendat, respectiv conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Față de conducătorul auto, polițiștii au luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, bărbatul fiind plasat ulterior sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Axente Sever.

Conducere sub influența alcoolului

La data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 13,00, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1, Șelimbăr de către un sibian în vârstă de 71 de ani.

Testarea alcoolscopică a bărbatului a rezultat într-o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

Date fiind cele constatate, polițiștii rutieri au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Fără permis și băuți

La data de 18 aprilie a.c., în jurul orei 01,00, pe DN 14B, în orașul Copșa Mică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au depistat un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în Axente Sever, în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept.

Mai mult decât atât, în urma testării alcoolscopice, rezultatul afișat de etilometru a fost de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, ulterior fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

La data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 00,30, pe strada Rahovei din municipiul Sibiu, polițiștii Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au depistat un bărbat în vârstă de 31 de ani în timp ce conducea un autoturism deși nu deține permis de conducere. Testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a rezultat într-o concentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatului recoltându-i-se probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Cercetat penal pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase

La data de 18 aprilie a.c., în jurul orei 21,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus în regim TAXI pe Bulevardul Mihai Viteazu de către un sibian în vârstă de 26 de ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține atestat de pregătire profesională, cel aflat la volan fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.450 de lei.

De asemenea, în urma verificării autoturismului, polițiștii au găsit în interiorul vehiculului o sabie tip macetă și un cuțit, bunuri care au fost confiscate.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase.

Cercetările continuă la nivelul Secției Nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Condamnat la închisoare pentru tentativă la omor

La data de 16 aprilie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Sibiu pe numele unui bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Bârghiș.

Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse de 5 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor.

Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Aiud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.