SIBIU – Acţiuni ale IJP

0
89

Cercetat penal pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat, a fost reținut

La data de 15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Axente Sever au reținut un tânăr în vârstă de 23 de ani, domiciliat în comuna Axente Sever, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

În fapt, tânărul este bănuit că, în cursul nopții de 12/13 iunie, ar fi pătruns într-o locuință de pe raza localității Șoala, de unde ar fi sustras doua motofierăstraie, un telefon mobil și un moped, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 4.000 de lei.

Față de persoana în cauză, s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Postului de Poliție Axente Sever.

Adolescență irosită în cătușe

La data de 15 iunie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Mediaș au reținut un tânăr în vârstă de 16 ani, domiciliat în localitatea Buzd, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în formă continuată.

În fapt, în urma investigațiilor desfășurate, a rezultat că, în zilele de 22, respectiv 23 mai, un tânăr în vârstă de 16 ani, din Buzd, și un medieșean, în vârstă de 42 de ani, ar fi sustras o poșetă din coșul unei biciclete și bani dintr-un autoturism, ambele aflate în zona centrală în municipiului Mediaș. Prejudiciul creat se ridică la suma de 2.700 de lei.

Față de adolescent s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș pentru aplicarea unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș în vederea depistării celui de-al doilea presupus autor și aplicării măsurilor legale în consecință.

Condamnat și încarcerat după comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată

La data de 15 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii emise în cursul anului 2016,  de Judecătoria Alba Iulia, respectiv Judecătoria Blaj față de un sibian în vârstă de 46 de ani.

În perioada 2013 – 2014, bărbatul a pretins diverse sume de bani de la persoane care căutau un loc de muncă în străinătate, activitatea sa infracțională derulându-se în mai multe județe din Transilvania, îndeosebi județele Alba și Sibiu.

Sibianul s-a sustras punerii în aplicare a mandatelor emise de judecătoriile menționate, fiind depistat de polițiști pe raza municipiului Sibiu.

Bărbatul a fost condamnat la executarea a 5, respectiv 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată și a fost încarcerat în Penitenciarul Aiud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.