Sibiu – Acţiuni ale IJP

Eveniment rutier soldat cu pagube materiale / șoferul avea o alcoolemie de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat

La data de 13 august, în jurul orei 1330, Poliția Orașului Copșa Mică a fost sesizată telefonic, prin SNUAU 112, cu privire la producerea la ieșirea din localitate a unui eveniment rutier.

La fața locului, polițiștii au constatat că, din fericire, evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale, șoferul și pasagerii nefiind răniți.

Polițiștii rutieri au stabilit că șoferul (37 de ani, domiciliat în Axente Sever), în timp ce conducea autoturismul pe DN 14, spre municipiu Mediaș, în afara localității Copșa Mică, a pierdut controlul autovehiculului la o curbă ușoară la stânga, a pătruns pe contrasens sărind peste șanțul lateral și oprindu-se la aproximativ 15-20 m de partea carosabilă.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, aparatul etilotest indicând valoarea de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

            Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice (art. 336 alin. 1 Cod Penal).

***

A refuzat testarea cu aparatul etilotest

La data de 14 august, în jurul orei 0120, în localitatea Nou, polițiștii rutieri au oprit pentru control în trafic un autoturism la volanul căruia a fost depistat un bărbat în vârstă de 35 de ani, localnic.

În urma verificărilor efectuate, având suspiciunea rezonabilă că se afla în stare de ebrietate, polițiștii rutieri i-au solicitat bărbatului testarea cu aparatul etilotest. Întrucât acesta a refuzat, a fost condus la UPU unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

            Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz ori sustragere a conducatorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de a se supune prelevarii de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezentei unor substante psihoactive (art. 337 alin. Cod Penal).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Vâlcea - Situaţia Covid 19, la nivelul SCJU

In data de 14.08.2020, situatia pacientilor confirmati Covid19 si internati in Spitalul Judetean de Urgenta Valcea se prezinta in felul urmator: La sectia Boli Infectioase a Spitalului Judetean de Urgenta Valcea se afla internati 55 pacienti confirmati Covid19:  6 sunt asimptomatici, 27 au forme usoare ale infectiei, 21 prezinta forme […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro