SIBIU – Acţiuni ale IJP

stiri redactie

În perioada 7 – 9 august, polițiștii rutieri au constatat 9 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, au reținut 37 de permise de conducere, au retras 17 certificate de înmatriculare și au aplicat 483 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 119.000 de lei.

Exemple semnificative:

În dimineața zilei de 8 august a.c., în jurul orei 06,00, pe DN 14, în orașul Copșa Mică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au depistat un medieșean în vârstă de 69 de ani în timp ce conducea un autoturism și se afla sub influența alcoolului.

Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

În aceeași zi, în jurul orei 20,00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada După Zid de către un localnic în vârstă de 43 de ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că dreptul de a conduce al medieșeanului este suspendat.

În plus, testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a rezultat într-o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul refuzând prelevarea probelor biologice.

În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat, respectiv refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

Tot la data de 8 august a.c., în jurul orei 23,00, în comuna Bârghiș, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Principală din satul Zlagna.

Polițiștii au constatat că la volan se află o localnică în vârstă de 20 de ani, care nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Tânăra era însoțită, ca pasager pe locul din dreapta față, de către proprietarul mașinii, tot un localnic, în vârstă de 42 de ani.

În cauză, polițiștii au întocmit actele premergătoare deschiderii pe numele tinerei a unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, iar pe numele bărbatului, a unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de încredințare.

La data de 9 august a.c., în jurul orei 19,00, pe DJ 105G, polițiștii formațiunii rutiere din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au depistat un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Tălmaciu, în timp ce conducea un autoturism deși dreptul său de a conduce este suspendat.

În prezent, șoferul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 335 aliniatul 2 din Codul Penal.

O oră mai târziu, în municipiul Sibiu, pe strada Ecaterina Varga, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au depistat un alt șofer aflat sub influența alcoolului.

Este vorba despre un localnic în vârstă de 52 de ani, a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 1,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma celor constatate de către polițiștii rutieri, au fost întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

SIBIU - Inspectorii de muncă verifică respectarea măsurilor de combatere a infectării cu SARS-COV-2

În perioada 01 – 07.08.2020, au fost efectuate 66 de controale în care s-a verificat modul de aplicare a măsurilor de reducere a riscurilor de contaminare cu SARS-COV-2, respectarea prevederilor legale referitoare la securitatea și sănătatea în muncă și la încheierea, executarea și suspendarea contractelor individuale de muncă. Pentru neîndeplinirea […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro