SIBIU – Acţiuni ale IJP

0
96

Infracțiuni la regimul rutier

La data de 7 iulie a.c., în jurul orei 17,30, în localitatea Ruși, polițiștii rutieri au depistat un șofer aflat sub influența alcoolului în timp ce conducea un autoturism pe DN 14.

Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a rezultat într-o concentrație de 1 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 7 iulie a.c., în jurul orei 19,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Dorului de către un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Poplaca.

Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că dreptul de a conduce al celui aflat la volan este suspendat.

De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul refuzând recoltarea probelor biologice.

În consecință, pe numele poplăceanului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autoturism pe drumurile publice având acest drept suspendat, respectiv refuz de recoltare probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.

La data de 8 iulie a.c., în jurul orei 02,00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe Șoseaua Sibiului de către un localnic în vârstă de 19 ani.

Tânărul a înmânat polițiștilor un permis de conducre eliberat de o autoritate străină, însă, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că documentul în cauză este fals, iar medieșeanul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză, s-a întocmit un dosar de cercetare penală care are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv uz de fals.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.