SIBIU – 13 Iulie – Ziua Informării Preventive

0
145

Multe persoane asociază ziua de Marți, numărul 13 și pisica neagră cu ghinionul! Noi credem că „ghinionul” poate fi prevenit!Multe dintre efectele unor situații de urgență pot fi limitate sau chiar eliminate dacă vă informați la timp și să știți cum să acționați corect! Este pentru binele dumneavoastră și al familiei dacă identificați potențialele pericole, vă însușiți și aplicați măsurile și regulile de prevenire a eventualelor situații de urgență.

Începând cu anul 2011, IGSU s-a raliat iniţiativei desfășurată la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de marţi – 13 este marcată Ziua informării Preventive.

Derulată sub sloganul „Acasă în siguranță”, activitatea urmărește conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor privind apărarea împotriva incendiilor în locuința proprie, cât și ce i-ar putea salva pe timpul nopții în cazul producerii unui incendiu (dotarea locuințelor cu detectoare de fum autonome și stingătoare de incendiu).

Campaniile derulate urmăresc implementarea obiectivelor parteneriatului „Împreună pentru Siguranţă” încheiat între IGSU şi E.ON, respectiv Delgaz Grid, orientate spre dezvoltarea comportamentului preventiv şi a atitudinii proactive în rândul comunităţii, în special pentru reducerea semnificativă a numărului victimelor în cazul incendiilor la locuințe și altor situații de urgență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.