Sibian prins la frontieră cu permis fals, cumpărat cu mii de euro

0
454

Un sibian în vârstă de 25 de ani a fost prins la punctul de Trecere a Frontierei Borș, județul Bihor, în timp ce conducea un BMW deţinând permis de conducerea fals. Sibianul este cercetat penal iar în timpul anchetei le-a declarat poliţiştilor că ar fi intrat în posesia actului fals în România, contra sumei de 5000 de euro.

Descoperirea poliţiştilor de la Frontiera Borş a avut loc luni, 3 august, când sibianul Ilie C. s-a prezentat la intrarea în țară. Tânărul conducea un autoturism marca BMW, înmatriculat în Germania, iar punctul de control de la intrarea în ţară i-au fost ferificate actele, respectiv documentele de identitate și permisul de conducere.

“Acesta a prezentat un permis de conducere românesc care nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic, motiv pentru care a fost condus la sediul sectorului pentru verificări.În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că cetățeanul român nu deține permis de conducere auto. Referitor la acest lucru, tânărul a declarat că a obținut permisul de conducere auto din România, de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaște, contra sumei de 5000 de euro”, informează Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Borş.

Sibianul este acum cercetat penal pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.