Se depun dosarele pentru locuinte ANL

Hila Ovidiu

Vreti locuinta ANL? Grabiti-va sa va depuneti dosarele! Se pun la bataie 88 de garsoniere si apartamente in Resita II. Cei care au dosarele deja puse trebuie sa si le actualizeze. Dosarele se pot depune la sediul Primariei din Piata Mare. Pot intra in cursa pentru un apartament ANL tinerii cu varste de pana in 35 de ani care nu detin in momentul de fata o locuinta. Ba mai mult, nici ceilalti membri ai familiei acestuia nu trebuie sa detina o alta locuinta si sa nu fie beneficiari ai unei alte locuinte cu chirie, proprietate a Statului. Titularul dosarului trebuie sa isi desfasoare activitatea in municipiul Sibiu. Fiecare cerinta din dosar va fi jurizata conform unui punctaj stabilit de lege. Printre criteriile de ierarhizare a dosarelor se numara actuala situatie locativa, starea civila, numarul persoanelor aflate in intretinere, starea de sanatate, vechimea cererii solicitantului, nivelul de studii sau pregatire profesionala dar si eventualele situatii locative sau sociale deosebite. In cazul in care doua dosare vor avea acelasi punctaj se va apela la criteriile de departajare.
Vor fi date in folosinta 88 de locuinte in cartierul Resita II. Dosarele pot fi depuse de luni pana joi intre orele 08.30-18.30 dar si vinerea intre orele 08.30-16.30. In prezent municipalitatea sibiana administreaza 303 locuinte ANL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Trafic aerian bulversat de ceata

Ceata a dat iar batai de cap celor de la Aeroport. Au fost doua curse cu probleme in timpul noptii. Pe parcursul acestei zile zborurile s-au desfasurat conform programului normal. Ceata a dat din nou peste cap traficul aerian. La Sibiu 2 zboruri au fost anulate sau rerutate. In cursul […]

Ai o stire? Scrie AICI!

eveniment@evenimentsibiu.ro