Sancţiuni aplicate de poliţiştii sibieni

0
129

Sancționat contravențional pentru transport de material lemnos

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în Gura Râului, a fost depistat în timp ce transporta, pe un drum forestier în afara localității Gura Râului, cu un tractor, cantitatea de 6,30 metri cubi material lemnos rotund specia molid, fără a deține documente de proveniență și sau de transport.

          Bărbatul a fost depistat în cadrul unei acțiuni desfășurate de către polițiștii sibieni în vederea prevenirii și combaterii activităților ilegale din domeniul silvic, pe raza de competență.

          În cauză s-a luat măsura sancționării contravenționale a bărbatului cu amendă în valoare de 3.000 de lei și confiscarea materialului lemnos, care a fost predat Ocolului Silvic Gura Râului.

          Acțiunile polițiștilor pe această linie continuă.

***

Infracțiuni la regimul rutier

La data de 02.11.2020, în jurul orei 0200, pe DN 1 Sibiu – Alba, în afara localității Săcel,  un conducător auto a fost implicat într-o autotamponare. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul (un tânăr în vârstă de 23 de ani, sibian) are dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

În cauză sa întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 2 Cod  Penal.

***

La data de 02.11.2020, în jurul orei 06:35 , în localitatea Axente Sever, pe DN 14, polițiștii rutieri au oprit în trafic un moped condus de către o persoană de sex masculin deoarece acesta nu purta cască de protecție și nu avea dispozitive reflectorizante. 

          În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul care conducea mopedul ( în vârstă de 58 de ani, domiciliat în Axente Sever) nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul.

          Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 435 de lei pentru neportul căștii de protecție, lipsa dispozitivului reflectorizant cât și pentru lipsa documentelor de identitate.

În cauză sa întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod  Penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.