REȚINUȚI PENTRU TRAFIC DE MINORI

0
89

Doi tineri, bănuiți că ar fi racolat o minoră pentru a o exploata sexual, sunt cercetați sub control judiciar. Aceștia ar fi intenționat să o ducă pe tânără în Austria, în vederea exploatării prin practicarea prostituției.

La data de 15 mai a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, constând în aceea că o adolescentă, de 17 ani, instituționalizată în cadrul unei instituții din Dâmbovița, ar fi fost racolată în scopul exploatării prin practicarea prostituției.

De asemenea, polițiștii au stabilit că, în noaptea de 13 spre 14 mai a.c., minora ar fi plecat dintr-un centru de servicii sociale din Târgoviște și ar fi fost ținută într-o locație, fiindu-i îngrădită libertatea de mișcare.

Sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, în urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat minora în  localitatea Puchenii Mari, județul Prahova, la locuința unui tânăr de 21 de ani.

La activitățile de căutare au participat și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean Prahova și jandarmi de la Gruparea Mobilă Ploiești.

Din cercetări a reieșit că doi tineri, de 20, respectiv 21 de ani, ambii din județul Prahova, ar fi fost implicați în racolarea minorei, în vederea exploatării prin practicarea prostituției, pe raza municipiului București, urmând să fie transportată în același scop în Austria.

Tinerii au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în urma prezentării la Tribunalul Dâmbovița, instanța de judecată a dispus măsura controlului judiciar.

În cauză, polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, sub coordonarea procurorului de caz, continuă cercetările.

De asemenea, activitățile desfășurate au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.