Purtătorul de cuvânt al lui Băsescu a primit 30.000 de euro de la Adevărul pentru 4 articole scrise

0
645

Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu, este plătit regește de către ziarul Adevărul. În 2013, Bogdan Oprea a scris doar patru articole pentru Adevărul, fiind răsplătit cu fabuloasa sumă de 30.000 de euro.Ziarul Adevărul, cândva etalonul presei scrise din România, cu tiraj de milioane de exemplare în fiecare zi, își permite să îl plătească regește pe purtătorul de vorbe al lui Traian Băsescu.Potrivit declarației de avere publicată pe site-ul Administrației Prezidențiale, Bogdan Oprea, purtător de cuvânt al lui Băsescu, scrie că a încasat în 2013, suma de 30.000 de euro de la Adevărul, ca și drepturi de autor.La o simplă căutare pe site-ul ziarului Adevărul, se poate constata că în 2013, Bogdan Oprea a scris doar PATRU editoriale. Așadar tariful lui Oprea per editorial este de 7500 de euro. La asemenea remunerație și Esca ar fi invidioasă.Însă este extrem de ciudat faptul că Adevărul, al cărui tiraj este în picaj liber și în 2013 a avut o medie de aproximativ 12.000 de exemplare per ediție, își permite să plătească onorarii astronomice pentru omul lui Băsescu.

 

www.exclusivnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.