Primarul Daniel Maricuța, colecţionar de DOSARE penale

0
453

Daniel Maricuța, primarul comunei Şelimbăr, cercetat de DNA pentru constituire de grup infracţional organizat, s-a dovedit un adevărat colecţionar de dosare penale. În ultimii opt ani, poliţiştii din Sibiu au deschis un număr de 18 dosare penale pe numele primarului din Şelimbăr, majoritatea vizând fapte de natură economică.

“În perioada octombrie 2006 – iulie 2014, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu au fost înregistrate 18 dosare penale privindu-l pe numitul Maricuţa Ioan Daniel. Soluţia în aceste dosare a fost fie neînceperea urmăririi penale, fie trimiterea în judecată sau declinarea competenţei către o altă instituţie”, precizează pentru stiridesibiu.ro Biroul de Presă al IPJ Sibiu.

Din cele 18 dosare, trei au fost clasate cu neînceperea urmăririi penale, unul a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu pentru infracţiunea de ultraj, iar cea mai mare parte a fost declinată către DNA.

Majoritatea  dosarelor deschise la Sibiu pe numele lui Maricuţa au fost instrumentate de polişiştii de la economic. Cercetările în cauză au ajuns de-a lungul anilor în atenţia procurorilor DNA, în atribuţiile cărora intră şi instrumentarea dosarelor cu fapte conexe de corupţie.

După ani de zile în care plângerile au curs la Poliţie, primarul din Şelimbăr a făcut obiectul unor descinderi de aploare la jumătatea lunii octombrie, pentru retrocedări ilegale şi afaceri cu terenurile din Şelimbăr.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba au făcut mai multe percheziţii în data de 9 octombroe în  Sibiu, Brașov, Ilfov și Neamț, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție.

Anchetatorii au deschins acasă la Daniel Maricuţa, la Primăria Șelimbăr, la Oficiul de Cadastru Sibiu şi la sediile mai multor notari.

Primarul comunei Şelimbăr, Daniel Maricuţa, a fost supus unor audieri maraton de către procurorii DNA, iar joi dimineaţa, în jurul orelor 3.00 a fost lăsat să plece acasă, după ce au  s-a ridicat o cantitate impresionantă de acte.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii mai multor fapte penale, între care constituire de grup infracțional organizat, trafic de influență, abuz în serviciu și spălare de bani, în legătură cu dobândirea de terenuri pe raza comunei Șelimbăr de la persoane îndreptățite la reconstituire și la eliberarea titlurilor de proprietate, membrii grupului creându-și un avantaj patrimonial estimat la peste 114 milioane de euro. Anchetatorii spunând că un constructor i-a oferit edilului, ca mită, apartamente de 2 milioane de euro.

DNA vizează fapte comise în perioada  2005-2015.

Daniel Maricuţa a fost ales în funcţia de primar al şelimbărenilor de patru ori la rând.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.